Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în Nepal, ca urmare a inundaţiilor, a depăşit 100. Capitala Kathmandu a înregistrat cel mai mare nivel al precipitaţiilor de după 1970. Cartierele din zonele joase ale oraşului au fost inundate de apele aduse de ploile musonice extrem de abundente. Mai multe râuri şi-au ieşit din matcă, iar sistemul de autostrăzi al ţării a suferit daune la scară largă. Deşi inundaţiile şi alunecările de teren sunt un fenomen comun în Asia de Sud-est, în timpul sezonului musonic, ce ţine din iunie şi până în septembrie, experţii spun că schimbarea climei accentuează frecvenţa şi gravitatea acestora. La operaţiunile de salvare participă 3.000 de membri ai serviciilor de intervenţie, folosind elicoptere şi şalupe, în cele 40 de districte afectate de inundaţii. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 septembrie)/mbrotacel/dsirbu
RADOR RADIO ROMÂNIA (29 septembrie)