Preşedintele american, Joe Biden, a declarat că este timpul pentru încetarea focului între forţele israeliene şi gruparea Hezbollah din Liban, după ce liderul acesteia, Hassan Nasrallah, a fost ucis în urma unui raid aerian israelian la Beirut. Domnul Biden a reiterat sprijinul Statelor Unite faţă de dreptul Israelului de a se apăra împotriva grupărilor susţinute de Iran. Joe Biden a salutat uciderea lui Nasrallah, însă decizia Israelului de a amplifica considerabil conflictul constituie o lovitură potenţial fatală pentru întreaga strategie a preşedintelui american, din ultimele 11 luni – aceea de a încerca să prevină ca războiul din Fâşia Gaza să cuprindă regiunea, potrivit corespondenţilor BBC./mbrotacel/dsirbu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 septembrie