Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a autorizat armata să-și consolideze prezența în Orientul Mijlociu cu capacități de sprijin aerian „defensiv” și să pună alte forțe într-un statut de pregătire sporită, a transmis duminică Pentagonul. „(Austin) a sporit gradul de pregătire a forțelor americane suplimentare de a se desfășura, ridicându-ne nivelul de pregătire pentru a răspunde diferitelor situații”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul-maior al forțelor aeriene, Patrick Ryder, într-un comunicat. În declarație nu s-a specificat ce aeronave noi vor fi dislocate în regiune. „Secretarul Austin a precizat că dacă Iranul, partenerii sau interpușii săi folosesc acest moment pentru a viza personalul sau interesele americane din regiune, Statele Unite vor lua toate măsurile necesare pentru a-și apăra poporul”, a adăugat Ryder./cstoica/lalexandrescu
REUTERS – 29 septembrie