Premierul ungar, Viktor Orbán, inițiază un summit pentru „pace” între Ucraina și Rusia – potrivit Die Weltwoche, care precizează că, săptămâna trecută, la New York, în culisele ONU, politicianul a purtat negocieri „intense” cu liderii Chinei și Braziliei pentru a organiza un summit de pace între președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și dictatorul rus, Vladimir Putin. „Orbán, și-a asigurat susținerea planurilor sale de către un total de 15 țări – ”prieteni ai păcii”. Acum, se discută despre locul summitului de pace. Pe lângă Ungaria, China și Brazilia, vor participa și Franța și Elveția” – scrie publicaţia. Totodată, Die Weltwoche că cei din conducerea UE sunt iritaţi de deplasările lui Viktor Orbán în străinătate. Acesta este acuzat că și-a depășit atribuţiile oficiale, deoarece nu poate conduce negocieri în numele UE. Pe de altă parte, premierul ungar, care va fi președintele Consiliului UE pentru câteva luni, crede că desfăşoară „cercetări”, nu negocieri. „Orbán pare să fie hotărât să-și încheie negocierile de pace. După cum a declarat (pentru publicație, n.r.), scopul său este să redea un rol activ europenilor și să stabilească orientarea înainte de alegerile din SUA. Din moment ce Kievul și Moscova nu doresc să negocieze, presiunea internațională trebuie să ducă acum la un progres pentru o încetare a focului. Aceasta ar fi, fără îndoială, o lovitură – şi alți politicieni au primit până acum premii Nobel pentru nimicuri” – se mai arată în articol./sdan/ctuluc
Agenția de presă UNIAN – 30 septembrie