Armata libaneză a dispus repoziţionări de trupe

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (1 octombrie) – „Radiojurnal” – Realizator: Nicoleta Turcu – Armata libaneză a dispus repoziţionări de trupe, iar ministerele de externe din toată lumea, inclusiv cel român, le transmit cetăţenilor lor să plece din Liban. Carmen Gavrilă are detalii.
Reporter: Un oficial militar a declarat pentru France Presse că armata libaneză şi-a repoziţionat şi regrupat forţele în sudul Libanului, în contextul în care Israelul a declarat zona ca fiind una militară închisă, asta în contextul operaţiunii terestre limitate a armatei israeliene. Presa libaneză relatează că în paralel au fost din nou lovituri aeriene israeliene în suburbiile sudice ale Beirutului, zonă considerată fief al mişcării Hezbollah, dar asta după ce Israelul a avertizat populaţia să plece din zonă. Libanezii privesc acum spre armata naţională, dar nu ca să răspundă Israelului, ci ca să ofere o soluţie la criza politică din ţară. Unii comentatori spun că Israelul, lovind Hezbollah, oferă altor forţe politice libaneze ocazia unui nou început, fără presiunea şi controlul impus până acum de mişcarea şiită. Spre armată privesc mulţi si pentru că un posibil viitor preşedinte ar putea fi chair comandantul acesteia, Joseph Aoun. Între timp, în Liban este remarcată tăcerea relativă a altor state arabe în ce priveşte operaţiunea israeliană, pentru că astfel scapă convenabil de concurenţa iraniană în Liban. Până şi regimul de la Teheran, dincolo de discursul dur, nu pare dispus să se implice direct, ba chiar surse libaneze spun că nici până acum Hezbollah nu a primit permisiunea de la Teheran să folosească rachetele ghidate cu precizie ănaltă, primite din Iran, vara aceasta./RADOR RADIO ROMÂNIA/rpatulea/asalar