RADOR RADIO ROMÂNIA (1 octombrie) – Sergentul John Taggart, personaj emblematic al serialului american de succes la nivel mondial, a murit săptămâna trecută în Colorado. Anunțul a fost făcut de CNN luni, 30 septembrie, dar decesul a avut loc joi, 26 septembrie, în Fort Collins, Colorado. Actorul, John Ashton, avea 76 de ani şi nu au fost precizate cauzele morții sale.
Unul dintre cele mai emblematice roluri ale sale va rămâne cel al lui John Taggart, sergentul din saga „Beverly Hills Cop”. Alături de Eddie Murphy, John Ashton a apărut în primele două părți (1984 și 1987) înainte de a juca în cea de-a treia, în 1994. Ultima sa apariție în serial datează din partea a patra „Axel F”. Un lungmetraj pe care îl putem viziona din nou pe Netflix, care l-a inclus în catalogul său în iulie.
Născut în 1948 la Springfield, Massachusetts, John Ashton a avut mai multe apariții în câteva episoade din „Dallas”, dar și în serialele „Kojak”, „Columbo”, MASH sau „Wonder Woman” în anii 1970, apoi în „The A-Team” și „Fifth dimension” și mai multe miniserii pe parcursul deceniului următor. De asemenea, a jucat numeroase roluri în cinema: „Above All Suspicion” în 1986, „Midnight Run” (cu Robert De Niro) în 1988… De asemenea, a jucat și în „Gone Baby Gone”, de Ben Affleck, în 2007. (www.lesoir.be – 30 septembrie)/rcostea