RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (1 octombrie) – Realizator: Nicoleta Turcu – PSD a început consultări cu sindicatele şi patronatele reprezentative din toate sectoarele economice, în vederea elaborării programului de guvernare ce va fi prezentat alegtorilor în campaniile pentru parlamentare şi prezidenţiale. PSD a transmis că porneşte de la principii precum dezvoltarea economiei bazată pe investiţii, creşterea veniturilor românilor şi protejarea puterii de cumpărare.
Mihai Tudose, preşedintele Consiliului Naţional al PSD: Toate propunerile vor fi strânse, vor fi analizate de către departamente. Noi nu încercăm doar implementarea unei strategii pe termen scurt, ci vorbim, cum a fost ultima întâlnire cu cei din industria pharma, şi de strategii pe termen mediu şi lung, de implementat şi de sprijinit anumite industrii, evident, şi în colaborare cu specialiştii noştri în finanţe, să vedem cât permite şi bugetul pe anumite domenii./RADOR RADIO ROMÂNIA/lcoman/asalar