O propunere a USR privind creșterea salariilor asistenților personali a primit vot favorabil în Senat

Realizator: Mihaela Enache – O propunere a USR privind creșterea salariilor asistenților personali ai copiilor și adulților cu handicap grav a primit miercuri vot favorabil în Senat, astfel că aceste categorii ar putea primi salariul minim brut pe țară. Asistenții personali sunt în prezent singura categorie de personal plătit sub acest prag, ceea ce reprezintă o discriminare, a explicat senatorul USR Ștefan Pălărie.
Ștefan Pălărie: Este o lege pe care am inițiat-o la solicitarea a mii de oameni din România, asistenți personali care astăzi, din cauza faptului că legea unică a salarizării a fost modificată numai prin ordonanțe, timp de doi ani de zile încoace, au ajuns într-o situație înfiorătoare. Asistenții personali sunt asistenți care lucrează 24 de ore din 24 pentru a avea grijă de o persoană dragă, de multe ori un minor aflat în îngrijire, cu probleme de sănătate sau cu deficiențe sau o persoană vârstnică.
Realizator: După cum transmite reporterul RRA Alina Stănuță, inițial, propunerea a intrat în dezbaterea plenului cu raport de respingere, însă senatorii puterii au susținut inițiativa, ceea ce a dus la un vot favorabil.
Liviu Mazilu, senator PSD: Avem în față o inițiativă care este corectă din punct de vedere al dreptului pe care îl au asistenții personali de a beneficia și ei de această mărire salarială. Legea are un puternic caracter social, îndreaptă o scăpare, îi putem spune poate o nedreptate. Documentul va fi trimis Camerei Deputaților pentru dezbateri și votul final decizional./RADOR RADIO ROMÂNIA/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 2 octombrie)