Autor :Alexandru Eduard Balaci
Context
În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, Imperiul Otoman și Imperiul Rus au fost într-o continuă competiție pentru hegemonia în Europa de Est și Marea Neagră. În special, Rusia căuta să își extindă influența în regiunea Mării Negre și să controleze rutele comerciale, în timp ce Imperiul Otoman lupta să-și mențină teritoriile și puterea în Balcani și Caucaz. Războiul ruso-turc din 1736–1739 a fost declanșat de ambițiile Rusiei de a accesa Marea Neagră și de a-și consolida poziția în sud, dar și de intențiile Imperiului Habsburgic de a slăbi influența otomană în Europa Centrală. Războiul a implicat și Austria, aliatul Rusiei, care spera să obțină câștiguri teritoriale în Balcani. Deși Austria și Rusia au obținut inițial câteva victorii, tensiunile și dificultățile logistice au dus la o serie de înfrângeri și epuizare pe ambele fronturi.
Actorii principali
Principalii actori implicați în conflict și în semnarea tratatului au fost:
– Imperiul Otoman, condus de sultanul Mahmud I (1730–1754), care încerca să stabilizeze puterea otomană după războaiele costisitoare din secolele precedente.
– Imperiul Rus, sub conducerea împărătesei Ana Ivanovna (1730–1740), care continua politica expansionistă inițiată de Petru cel Mare.
– Imperiul Habsburgic, deși aliat al Rusiei, a fost implicat doar marginal în tratative, după ce semnase deja un tratat de pace separat cu otomanii în 1739, cunoscut drept Tratatul de la Belgrad.
Semnarea Tratatului de la Belgrad
Tratatul de la Belgrad a fost semnat pe 3 octombrie 1739, în orașul Belgrad (actualul Belgrad, în Serbia), la capătul unui conflict epuizant care afectase grav ambele imperii. Deși Rusia spera să obțină mai multe teritorii în urma războiului, eforturile militare împotriva otomanilor și a problemelor logistice interne au forțat Moscova să accepte condiții mai puțin favorabile decât sperase.
Negocierile s-au desfășurat între reprezentanții celor două mari puteri, vizirii otomani și diplomații ruși, care au lucrat sub presiunea unui acord austriac deja stabilit la Belgrad. Tratatul de la Belgrad a pus astfel capăt ostilităților între Imperiul Otoman și Imperiul Rus, stabilind un status quo care va dura până la următoarea conflagrație.
Organizare și conținut
Tratatul a avut mai multe clauze importante care reflectau echilibrul de putere din acea perioadă:
– Rusia a obținut controlul asupra orașului Azov, un punct strategic important în nordul Mării Negre. Cu toate acestea, condițiile tratatului au interzis Rusiei să fortifice orașul sau să mențină o flotă militară pe Marea Neagră, limitând astfel avantajul pe care l-ar fi putut obține.
– Imperiul Otoman a reușit să păstreze controlul asupra Crimeei și a sudului regiunii ucrainene, blocând accesul direct al Rusiei la Marea Neagră și prevenind o extindere imediată a influenței rusești în Balcani.
– Austria, în Tratatul de la Belgrad, a fost forțată să cedeze teritorii importante, precum Belgradul, Imperiului Otoman, însă a jucat un rol indirect în accelerarea negocierilor între Rusia și Imperiul Otoman.
Aspecte inedite
Un aspect inedit al tratatului este că, deși Rusia a reușit să obțină o serie de avantaje teritoriale, restricțiile impuse în privința militarizării coastei de la Azov reflectau o concesie majoră făcută de ruși pentru a încheia războiul. Aceasta demonstrează echilibrul precar dintre puterile europene și otomani, care, în pofida declinului lor relativ, încă reușeau să reziste presiunii expansiunii ruse. Un alt element interesant este faptul că Tratatul de la Belgrad a fost unul dintre ultimele tratate majore în care Imperiul Otoman a reușit să obțină concesii teritoriale și să-și apere granițele. Acesta marchează un moment de stabilitate relativă pentru otomani înainte de declinul accelerat din secolul al XIX-lea.
Consecințe
Tratatul de la Belgrad a avut implicații importante pentru ambele imperii:
- Rusia, deși a obținut controlul asupra Azovului, și-a văzut ambițiile maritime limitate, dar și-a consolidat prezența în regiunea Mării Negre. Această victorie modestă a pregătit terenul pentru conflictele ulterioare dintre cele două imperii, în special pentru războaiele ruso-turce din secolul al XVIII-lea.
- Imperiul Otoman, deși a reușit să păstreze controlul asupra unor teritorii strategice, și-a văzut treptat slăbită influența în Europa de Est. De asemenea, concesiile teritoriale făcute Austriei în cadrul Tratatului de la Belgrad au arătat fragilitatea otomană în fața presiunilor externe.
- Austria, care a încheiat propriul tratat la Belgrad, a fost forțată să facă concesii teritoriale semnificative, slăbindu-și poziția în Balcani.
Tratatul de la Belgrad a fost un moment crucial în echilibrul geopolitic din Europa de Est și a pregătit scena pentru conflictele viitoare între Rusia și Imperiul Otoman, ambele imperii continuând să lupte pentru hegemonia în regiune în deceniile ce au urmat.
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.britannica.com/event/Treaty-of-Belgrade-1739
https://www.britannica.com/topic/Russo-Turkish-wars
