MAGYAR HÍRLAP: Numărul românilor care au emigrat din ţara lor se apropie de 6,5 milioane

În aprecierea prim-ministrului român, întreaga clasă politică de după schimbarea regimului poartă vina pentru numărul de români care au emigrat din ţara lor natală, căutându-şi norocul în străinătate, număr ce se apropie deja de 6,5 milioane.
Marcel Ciolacu a vorbit despre acest lucru joi, în cadrul conferinţei denumite RePatriotSummit, conferinţă de afaceri dedicată românilor din diasporă, în cadrul căreia se desfăşoară întâlniri dintre oamenii de afaceri români şi şefi de firme care trăiesc în străinătate şi parteneri potenţiali din România.
Şeful guvernului a evidenţiat că în perioada 2008-2022 au emigrat peste 3 milioane de români. A specificat că deşi nu există date exacte despre românii care trăiesc în străinătate, iar analiştii vin cu estimări diferite, dacă se includ în acest număr şi cele 1,2 milioane de persoane care au emigrat din Republica Moldova, numărul se apropie deja de 6,5 milioane.
Premierul a considerat că este vorba de o pierdere uriaşă chiar şi în cazul în care românii care trăiesc în străinătate trimit anual în România o sumă echivalentă cu 2% din PIB, mai concret 6,5 miliarde euro, destinată susţinerii membrilor de familie rămaşi acasă.
„Nu pierdem doar valoarea adăugată: pierdem şi viitorul României, deoarece tinerii care lucrează şi se dezvoltă azi în străinătate, îşi întemeiează familii în afara ţării” – a precizat primul ministru, menţionând că vârsta medie a diasporei române din Marea Britanie, Italia, Spania, unde trăiesc comunităţi româneşti importante, este de 31-33 de ani.
Ciolacu a mulţumit Fundaţiei Romanian Business Leaders care a organizat această conferinţă pentru a 9-a oară, pentru eforturile sale depuse în scopul convingerii românilor care s-au afirmat în străinătate să revină în ţară şi să restabilească relaţiile întrerupte cu pământul lor natal. Premierul a considerat că pentru România înseamnă o mare şansă de a fi „una dintre cele mai sigure ţări ale Europei, fiind astăzi mai sigură decât Marea Britanie, Italia sau Spania”, unde trăiesc însemnate comunităţi româneşti.
Potrivit premierului român, nu este deloc suficient ca revenirea în ţară a românilor din diasporă să fie sprijinită doar cu bani, ci este importantă şi acea stabilitate politică realizată în ultimii câţiva ani de guvernarea ţării de către marea coaliţie.
Marcel Ciolacu a declarat ca fiind de bun augur faptul că anul trecut a fost primul an în care s-au reîntors în ţara lor natală 190.000 de români care trăiau în străinătate, printre care se află şi mulţi medici, astfel încât, în opinia sa, ţara a reuşit să stopeze exodul medicilor.
(MH/MTI)

MAGYAR HÍRLAP (Ungaria) – 3 octombrie 2024

Traducerea: Imola Stănescu/RADOR RADIO ROMÂNIA