Incompetența autorităților Republicii Moldova face ca țara să treacă prin cea mai gravă criză economică din ultimii cinci ani, care poate avea un impact negativ asupra viitorului țării, este de părere fostul prim-ministru Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova. Potrivit afirmațiilor acestuia, în ultimii cinci ani Republica Moldova s-a confruntat cu patru crize. Este vorba de pandemie, criza energetică, criza generată de afluxul de refugiați ucraineni, precum și criza generată de incompetența autorităților. „Cea de-a patra criză este în plină desfășurare și este probabil cea mai gravă. Lipsa unei viziuni și hotărârile greșite luate de autorități agravează problemele economice și sociale, având un impact negativ asupra țării în perspectiva pe termen lung. Aceasta este o criză internă, care apare din cauza absenței unei gestionări eficiente și care riscă să aibă un impact negativ asupra viitorului nostru”, a scris Filat pe pagina sa de pe rețeaua de socializare Facebook. Potrivit afirmațiilor sale, criza generată de incompetența autorităților poate agrava toate problemele care existau anterior, influențând serios dezvoltarea țării. Fostul prim-ministru a remarcat că în primul semetru al anului 2024 deficitul de cont curent al Republicii Moldova a atins nivelul record de 1,1 miliarde de dolari. După cum a arătat Filat, acesta este cu 30% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2023, când deficitul a fost de 880 milioane de dolari și de peste cinci ori mai mare comparativ cu anul 2020, când deficitul a fost de 222 milioane de dolari. „Republica Moldova se confruntă cu o acută necesitate de reforme economice și de sprijin extern pentru stabilizarea finanțelor și a economiei atât în perioada imediată, cât și pe termen lung. Restructurarea economică este extrem de necesară, pentru a se reduce vulnerabilitatea și pentru a se asigura stabilitatea financiară pe termen lung”, este de părere Filat. Politicianul moldovean a arătat că instabilitatea comerțului extern, dependența mare de import și scăderea exportului constituie principalele probleme structurale ale economiei. Iar lipsa unor surse suficiente de venituri din străinătate nu face decât să agraveze situația economiei moldovenești./snicolau/schelaru
ww.ria.ru – 4 octombrie