Calendarul evenimentelor, 5 octombrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Paris: Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Republica Franceză (4 – 5 octombrie), participă la cea de-a XIX-a ediție a Sommet-ului Francofoniei – ora 11:00 (ora României), la Grand Palais; din delegație face parte și ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.

– Uniunea Europeană

* În preambulul Summitului European al Patrimoniului Cultural, care va avea loc între 6 şi 8 octombrie, la Bucureşti, sâmbătă, 5 octombrie, organizaţiile şi specialiştii români din domeniul patrimoniului se vor reuni la ARCUB într-o masă rotundă pentru a discuta priorităţile de politici publice pentru România. Această discuţie va duce la formularea unui document programatic – Manifest pentru Patrimoniul Cultural din România – care va fi utilizat în dialogul cu autorităţile române şi va fi discutat şi în cadrul Summitului

  • Tot sâmbătă, 5 octombrie, şi tot la ARCUB, va avea loc Youth Forum, care va aduce împreună tinerii interesaţi de protejarea patrimoniului – ora 15:00, str. Lipscani nr. 84 – 90.

– Biserică

* Mărgău, județul Cluj: Primul traseu memorial-tematic din Ecomuzeul Ţara Moţilor, numit Calea partizanilor din Apuseni, şi primul de acest gen din ţară va fi inaugurat sâmbătă, 5 octombrie, în comuna clujeană Mărgău, la limita cu judeţul Bihor, în prezenţa Mitropolitului Clujului, Andrei Andreicuţ, şi a Alteţei Sale Regale Principesa Sofia. Acest traseu ne aminteşte de ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul anilor 40 şi începutul anilor 50, cu privire la rezistenţa anticomunistă din Munţii Apuseni, are o lungime de 10 km şi este presărat cu nouă popasuri/panouri care surprind secvenţe din povestea Grupului ‘Şuşman’ şi a moţilor ce s-au opus dictaturii comuniste. Traseul Calea Partizanilor din Apuseni va fi inaugurat sâmbătă, între orele 10:00 şi 13:00, având în program o drumeţie de dificultate medie, cu pornire de la Troiţa Grupului ‘Şuşman’ (DJ Răchiţele-Doda Pilii, în amonte de Valea Firii) şi o slujbă religioasă şi scurte cuvântări la troiţă, de la ora 13:30. Obiectivul memorial-turistic a fost realizat de urmaşii martiricei familii Şuşman (Constantin şi Carmen Şuşman) şi de Asociaţia Clubul Monarhiştilor Clujeni, în parteneriat cu Administraţia Parcului Natural Apuseni, Fundaţia ‘Corneliu Coposu’, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România şi Asociaţia Voluntarilor din Ciucea. Ecomuzeul Ţara Moţilor cuprinde mai multe zone din Cluj, Bihor şi Alba, până în prezent având în componenţă şapte comune, din cele 18 preconizate care vor alcătui, în final, o suprafaţă de peste 220.000 de hectare, având în centru Parcul Natural Apuseni.

* Dublin, Irlanda: În cadrul Congresul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale (3-5 oct.), sâmbătă, după Sfânta Liturghie, vor urma lucrările Adunării Generale Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei și Islandei, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Iosif. După amiază va avea loc o sesiune de concluzii și încheierea, în plen, a congresului.

– Interne

* Declaraţie de presă privind operaţiunea desfăşurată vineri de Poliţia Română, la nivel naţional, în domeniul armelor – ora 11:00, la IGPR, Centrul de Informare şi Relaţii Publice, str. Domniţa Anastasia nr. 1, Cupolă

* Beiuş: Ziua Porţilor Deschise la Secţia de Pompieri Beiuş – orele 10:00 – 14:00, str. Samuil Vulcan, nr. 17. Activitatea, organizată în data împlinirii a 28 de ani de la inaugurarea sediului subunităţii, se circumscrie acţiunilor întreprinse în contextul Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre, care este marcată, în fiecare an, în data de 13 octombrie.

* Târgu Mureş: La Expoziţia de Tehnică Moto din Piaţa Teatrului, între orele 13:00-15:00, publicul va avea ocazia să vadă echipamentele şi motocicletele folosite de echipele de intervenţie din România, precum şi din alte ţări participante. Parada Moto, ce se va desfăşura între orele 15:00-17:00, va cuprinde următoarele zone: centrul municipiului, zona SCJU, cartierul Aleea Carpaţi, Cuza Vodă, ISU Horea. La paradă vor participa unităţi moto ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne din România şi invitaţi din străinătate.

– Electoral

* În cadrul perioadei electorale pentru alegerile prezidenţiale, cel mai târziu la data de 5 octombrie, ora 24:00, se vor depune candidaturile la prezidenţiale; vor intra în cursa electorală reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, dar şi candidaţi independenţi. În termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturii, cel mai târziu la data de 6 octombrie, se vor înainta către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii declaraţiile pe propria răspundere ale candidaţilor în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrători ai Securităţii sau de colaboratori ai acesteia. În termen de 48 de ore de la înregistrarea candidaturilor, cel mai târziu la data de 9 octombrie, are loc aducerea la cunoştinţa publică a declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese ale candidaţilor. Alegerile prezidenţiale sunt programate pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea

* Biroul Electoral Central (Complexul Romexpo, Pavilion C2, Bd. Mărăşti nr. 65 – 67) – depunerea candidaturilor la alegerile prezidenţiale şi a listelor de semnături de susţinere de către:

  • preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu – ora 10:00 – accesul presei pe la intrarea E a complexului, dinspre Bd. Poligrafiei
  • preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban; declaraţii de presă – ora 17:00, la Romexpo, Pavilion C2

* Congresul Alianţei Forţelor de Dreapta; invitat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan – ora 14:30, în Aula Universităţii Politehnice; transmisie live pe pagina de Facebook şi pe canalul de Youtube ale Forţa Dreptei)

  • prezentarea candidaturii lui Ludovic Orban la alegerile prezidenţiale şi ratificarea alianţei politice liberal-conservatoare constituite între Forţa Dreptei, PMP, Alternativa Dreaptă şi PNŢ-MM.

– Juridic

* Şedinţa Curţii Constituţionale a României pentru judecarea contestaţiilor cu privire la candidaturile lui Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi a Dianei Iovanovici-Şoşoacă pentru funcţia de preşedinte.

– Social

* FestiSAT este un eveniment caritabil la care fiecare bilet achiziționat reprezintă o donație către un viitor mai bun pentru copiii din programele SOS Satele Copiilor România – ora 12:00, str. Țărmului, lângă sediul SOS Satele Copiilor din București. Sâmbăta asta SUBCARPATI, Damian Drăghici & Brothers și ADDA vor urca pe scenă începând cu ora 17:00.

– Economie

* Jud. Harghita: Un amplu eveniment de promovare a soluţiilor sustenabile de transport va fi organizat la sfârşitul săptămânii, în municipiul Miercurea-Ciuc, în cadrul acestuia urmând să se desfăşoare, în premieră, ‘Caravana Ecomobilităţii’, care va străbate mai multe localităţi din judeţul Harghita. Evenimentul, ajuns la a doua ediţie, este organizat de Asociaţia THOR România, în colaborare cu un centru comercial din Miercurea-Ciuc şi cuprinde atât activităţi dedicate adulţilor, cât şi ateliere pentru copii. Evenimentul, care se va desfăşura sâmbătă, 5 octombrie, este împărţit în două, respectiv o parte care se va derula în parcarea centrului comercial, de pe strada Iancu de Hunedoara şi pe străzile din Miercurea-Ciuc, iar a doua parte vizează desfăşurarea unei caravane cu maşini electrice, pe un traseu care străbate mai multe localităţi din judeţ. Timp de 24 ore parcarea centrului comercial va fi închisă maşinilor cu combustie internă, iar de aici se va pleca în finala unei curse de regularitate, intitulată THOR Eco Challenge, care îşi propune să promoveze transportul electric şi sustenabilitatea şi la care sunt înscrise 15 echipaje de maşini electrice din toată ţara.

– Medicină

* Agenţia Naţională de Transplant va marca Ziua Europeană a Donării, celebrată anul acesta pe 5 octombrie, printr-un eveniment în cadrul căruia Palatul Victoria va fi iluminat în verde, culoarea tematică a campaniei din 2024, ce simbolizează speranţa şi solidaritatea faţă de cei care aşteaptă un transplant – ora 19:00, Piața Victoriei, în faţa Muzeului Geologic Naţional.

– Învățământ, Cercetare

* Mommy HAI anunță organizarea primei ediții a Târgului de Activități Extracurriculare pentru Copii #TuAlegi, un eveniment unic dedicat părinților și copiilor, ce va avea loc pe 5 și 6 octombrie, la Circul Metropolitan București. Într-o lume în care părinții alocă mult timp pentru a căuta cele mai potrivite activități extracurriculare pentru copiii lor – de la cursuri de teatru și dans până la robotică, limbi străine sau sport – aplicația Mommy HAI vine cu o soluție unicǎ și inovatoare pentru a simplifica acest proces. Pe lângă platforma digitală care salvează timp și facilitează căutarea activităților potrivite prin categorii specifice, în funcție de proximitate, categorie de vârstǎ şi interese, echipa Mommy HAI organizează acum și un târg offline, unde părinții au ocazia să interacționeze direct cu furnizorii de activități pentru a alege cursurile extraşcolare potrivite pentru copiii lor. Detalii pe www.mommyhai.ro

* Expoziţia ‘Quanta. Călătorie spre începutul timpului’, o oportunitate unică pentru publicul român de a explora lumea fascinantă a fizicii ionilor grei şi a particulelor elementare şi de a înţelege modul în care cercetările de la CERN modelează viitorul ştiinţific şi tehnologic al planetei, se va deschide sâmbătă, la ora 12:30, la Muzeul Geologic Naţional. Eveniment unic în muzeologia românească, expoziţia sărbătoreşte împlinirea a 25 de ani de colaborare a României în cadrul experimentului A Large Ion Collider Experiment (ALICE) de la Centre Europeen pour la Recherche Nucleaire (CERN), cel mai mare laborator de fizică din lume, şi a 70 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Europene pentru Cercetări Nucleare (CERN), o organizaţie a cărei activitate a transformat fundamental modul în care înţelegem universul şi viaţa modernă, de la cercetarea fundamentală la crearea internetului şi contribuţii în tehnologia medicală. Deschisă în perioada 5 – 31 octombrie, expoziţia face parte din cadrul proiectului ‘Descoperind Invizibilul’, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) în sesiunea II, 2024. Sâmbătă, 5 octombrie, expoziţia este deschisă publicului între orele 12:30 – 18:00 , urmând ca apoi să se revină la programul de vizitare al Muzeului Geologic Naţional (marţi – duminică – 10:00 – 18:00).

* Bârlad: Muzeul ‘Vasile Pârvan’ din Bârlad va organiza sâmbătă 5 octombrie 2024 ora 13:00, o prezentare publică despre Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic. Evenimentul are loc anual în perioada 4 – 10 octombrie, când Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a stabilit că această săptămână marchează două momente istorice importante: 4 octombrie 1957 – lansarea primului satelit artificial Sputnik 1, deschizând astfel calea spre explorarea spaţiului şi 10 octombrie 1967 – Semnarea Tratatului privind principiile care guvernează activităţile statelor în domeniul explorării şi utilizării paşnice a spaţiului cosmic, inclusiv a Lunii şi a celorlalte corpuri cereşti. La evenimentul de sâmbătă va fi invitat special Dr. Florin Mingireanu de la Agenţia Spaţială Română, care ne va prezenta o incursiune în domeniul aerospaţial: zboruri de mare altitudine şi sisteme de propulsie de tip motoare rachetă. Activitatea se adresează publicului curios care vrea să afle mai multe lucruri despre spaţiul cosmic şi despre ştiinţă în general. De asemenea momentul marchează şi împlinirea a 14 ani de la înfiinţarea Astroclubului ‘Perseus’ Bârlad. Prezentarea publică va avea loc la Pavilionul Expoziţional ‘Marcel Guguianu’, str. Marcel Guguianu nr. 4

* Sibiu: Cu ocazia sărbătoririi Zilei Mondiale a Educaţiei – 5 octombrie, Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, prin Editura Bibliotecii, iniţiază un proiect cultural destinat copiilor şi adolescenţilor pasionaţi de scris şi artă grafică din comunitatea sibiană. Proiectul urmăreşte să susţină şi să promoveze creativitatea tinerilor, oferindu-le acestora oportunitatea de a-şi vedea lucrările publicate într-o colecţie editorială intitulată sugestiv ‘ASTRE’. Colecţia ‘ASTRE’ îşi propune să devină un spaţiu de afirmare pentru elevii înzestraţi din clasele gimnaziale şi liceale, oferindu-le posibilitatea de a-şi transforma creaţiile literare şi grafice în opere publicate. Elevii trebuie să fie înscrişi în clasele V-XII. Lucrările trimise trebuie să fie originale, să aibă un conţinut literar de minimum 20 de pagini şi să fie transmise în format electronic pe adresa de e-mail a Editurii Bibliotecii ASTRA Sibiu: astra.editura@gmail.com.

– Istorie

* Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului organizează împreună cu Reţeaua Europeană Memorie şi Solidaritate şi cu Memorialul Închisoarea Piteşti, în perioada 5-13 octombrie, proiectul internaţional ‘Sunet în tăcere’/’Sound in the Silence’. Acesta este un proiect interdisciplinar care vizează încurajarea elevilor de liceu din întreaga Europă să reflecteze activ, cu ajutorul mijloacelor artistice, asupra aspectelor dificile ale istoriei secolului al XX-lea. Tineri elevi din România, Cehia, Germania şi Polonia vor lucra în acest an împreună cu artişti profesionişti pentru a crea un spectacol bazat pe actorie, dans, muzică şi scriere creativă, pornind de la propriile reflecţii şi de la propriile reacţii emoţionale.

– Cultură

* ‘Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană’ întâmpină publicul bucureştean şi turiştii, în weekendul 5-6 octombrie, cu un program artistic variat atât pe Calea Victoriei cât şi pe Strada Dimitrie Onciul din sectorul 2 al Capitalei. Detalii pe www.arcub.ro

* Expoziţie de pictură Robert Constantin Niculae, ce redă din frumusețea satului românesc, la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, în Cantonul de Drum, începând cu ora 14:00

* Sâmbătă, 5 octombrie, la ora 16:00, va fi vernisată expoziţia ‘Îngerii Luminii’, un eveniment de mare amploare, care se desfăşoară în toate cele 14 spaţii expoziţionale ale Complexului Muzeal ‘Palatele Brâncoveneşti’ de la Mogoşoaia. Protagonistul Alfred Dumitriu explorează această temă a îngerilor din mai multe perspective: întreaga sa creaţie este tributară inspiraţiei solare, sursa Luminii şi a Vieţii pe Pământ, însă aspectele sub care i-a fost dezvăluită în creuzetul creator al minţii sunt foarte variate, de la forme care sugerează figurativul, cu potenţialul lui de comunicare şi accesibilitate, până la Tetraedrul tratat în limbaj aşa-zis abstract, singurul capabil să transmită esenţe prin simboluri, în acest caz a legăturilor dintre mineral, organic şi spiritual. Curator Vlad Dumitriu.

* Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” prezintă „Prinţesa Circului”, în zilele de 5 şi 26 octombrie, de la ora 18:30. Astfel, lumea circului îşi deschide porţile în această stagiune, pe scena Teatrului Naţional de Operetă, într-o nouă premieră de excepţie, semnată de Emmerich Kálmán. Regia spectacolului este semnată de Beatrice Rancea, costumele de Doina Levintza, decorul de Vladimir Turturica și coregrafia de Dragoș Roșu și Johanna Bodor

* Finisajul expoziției Interconnected Realms: Sensing the World Within and Around Us – ora 18.00, la DIGITAL:CANVAS\., Spl. Peneș Curcanul nr.4-5, et.1 C.30. Interconnected Realms invită într-o călătorie de explorare a relației noastre cu lumea din jur, explorând dimensiuni fizice, perceptive și spirituale. Această expoziție prezintă lucrările a trei artiști români, Livia Mateiaș, Sabina Suru și 13m10j, care utilizează noile media pentru a examina interconexiunile sinelui și mediului.

* Premiului pentru Cea mai bună interpretare a Festivalului Bucharest Best Comedy Film 2024, ediția a VI-a, va fi oferit în cadrul ceremoniei oficiale a Galei de închidere, care va avea loc 5 octombrie, ora 20:00, la Cinema Muzeul Ţăranului Român. Maia Morgenstern, câştigătoarea Premiului (pentru rolul Silvia din filmul ‘Ca fetele’ (2024) regizat de Camelia Popă), va fi prezentă, alături de artişti, critici şi personalităţi din lumea culturală, pentru a celebra excelenţa în interpretare şi contribuţiile remarcabile în domeniul artistic.

* Botoșani: Muzeul Judeţean Botoşani găzduieşte sâmbătă, 5 octombrie, ora 11.00, la Galeriile de Artă ‘Ştefan Luchian, lansarea volumelor Secvenţe botoşănene peste decenii (1982-2022), Editura Pim, Iaşi, 2023 şi Rusia – Ucraina. Controverse istorice, Editura Evenimentul şi Capital, Bucureşti, 2024, scrise de Corneliu Filip. Prezintă jurnalistul Traian Apetrei.

* Constanţa:  Constanţa Coffee Break continuă şi în luna octombrie. Sâmbăta aceasta, va avea loc Festivalul Luminii 2024, o experienţă încântătoare alături de Cercetaşii României. Desfăşurat pe bulevardul Tomis, între Capitol şi Miga, în intervalul orar 12:00- 21:00, festivalul promite o zi plină de lumină, activităţi interactive şi momente speciale pentru toate vârstele. Dintre acestea amintim: ateliere interactive, jocuri cercetăşeşti, activităţi de supravieţuire, prim ajutor şi astronomie sau artizanat. Seara, momentul culminant va fi reprezentat de spectacolul vizual creat de aprinderea a mii de gulguţe.

* Pitești: CU SUFLETUL NU-I DE GLUMIT – un spectacol cu meditaţie profundă despre viaţă şi moarte, la Teatrul ‘Al. Davila’- Sala Mare. Protagoniştii acţiunii transformă priveghiul bunului lor prieten într-un eveniment de pomină care nu trebuie ratat. Autor Dimitre Dinev. Regia artistică Sorin Militaru. Scenografia Roxana Răduţ. Muzica originală Dragoş Cohal. Distribuţia: Gogu Preda, Ioana Podăreanu, Florin Dobre, Dan Andrei, Marius Furtună, Adrian Duţă, Mirela Popescu, Ada Dumitru, Marius Bălan, Ştefan Gilă.

* Sinaia: Cel de-al treilea concert din cadrul turneului național „Romanian Young Virtuosos” – susținut de Rodica Vică – soprană, Martiniana Antonie – mezzosoprană, Ștefan Cazacu – violoncel și Diana Ionescu – pian, este organizat în parteneriat cu Muzeul Național Peleș – Sinaia și Muzeul Național „George Enescu” – București. Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile. Cu ocazia Zilei Internaționale a Muzicii 2024 (1 oct.), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București, Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” din București, Muzeul Național „George Enescu” din București, Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Asociația Culturală Paul Constantinescu din Ploiești, Muzeul Național Peleș din Sinaia, Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, Universitatea din Oradea – Facultatea de Arte, Universitatea de Vest din Timișoara, Seat România și Forumul Cultural Austriac din București, prezintă turneul național „Romanian Young Virtuosos”, în perioada 3 – 11 octombrie, în mai multe orașe din țară. Printre partenerii media naționali: Radio România Muzical, Radio România Cultural. Parteneri media Brașov: Radio România Brașov. Parteneri media Timișoara: Radio România Timișoara

* Paris: România va fi reprezentată la Satul Francofoniei din Paris, sub motto-ul ‘La Roumanie, j’en ai envie!’, de importante manifestări de muzică, artele spectacolului şi cinematografie, printre acestea numărându-se Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Naţional de Teatru. Satul francofoniei este organizat, în perioada 2-6 octombrie, în Centquatre-Paris, un sit arhitectural excepţional şi istoric dedicat inovaţiei şi creaţiei cu impact internaţional, în care ţările participante au oportunitatea de a-şi face cunoscute culturile, patrimoniile şi societăţile în faţa publicului larg. Sâmbătă, de la ora 11:30, va avea loc, în Salle 200 din cadrul Centuatre-Paris, un concert de excepţie susţinut de Orchestra de Cameră Radio alături de violonistul Valentin Şerban, câştigător al Concursului Enescu, ediţia a XVII-a. Programul evenimentului cuprinde lucrări de Enescu, Silvestri, Mendelssohn, Saint-Saens şi Bartok. Programul propus urmează un fir logic al legăturilor directe şi indirecte care duce spre acelaşi pol: George Enescu. Valentin Şerban se va alătura orchestrei în calitate de solist-lider de orchestră, pentru un concert de tip play-conduct/joue-dirige: aceasta implica o colaborare strânsă între membrii ansamblului, care trebuie sa fie atenţi la indicii subtile date de cel care conduce şi sa fie foarte receptivi unul la celălalt pentru a menţine coerenţa şi sincronizarea interpretării. Play-conduct/joue-dirige subliniază, ideea de a crea muzică împreună, într-un mod colaborativ şi interdependent, fără a depinde de un dirijor. Tot sâmbătă, de la ora 14:00, în spaţiul Agora Ecurie va avea loc Panelul Festivalul Internaţional George Enescu, motor de promovare a muzicii universale şi model de cooperare între culturi; Cooperarea culturală franco-română, Teatrul ca Vector de Identitate Francofonă: Perspective Româneşti şi Internaţionale.

– Sport

* Are loc evenimentul Cupa Unirii la oină:

  • România – Republica Moldova (Under-18 feminin) – ora 11:00, Terenul II din cadrul Complexului Sportiv Naţional Arcul de Triumf
  • România – Republica Moldova (Under-18 masculin) – ora 12:00, Terenul II din cadrul Complexului Sportiv Naţional Arcul de Triumf
  • România – Republica Moldova (senioare) – ora 14:30, Stadionul Naţional Arcul de Triumf
  • România – Republica Moldova (seniori) – ora 15:30, Stadionul Naţional Arcul de Triumf

* Se dispută meciuri din etapa a 12-a a Superligii de fotbal:

  • Clinceni: Unirea Slobozia – FC Universitatea Cluj – ora 16:45, Arena 1
  • Cluj-Napoca: FC CFR 1907 Cluj – FC Politehnica Iaşi – ora 19:00, Stadion ‘Dr. Constantin Rădulescu’
  • Galaţi: Oţelul Galaţi – Universitatea Craiova – ora 21:30, Stadion Oţelul

* Râmnicu Vâlcea: SCM Râmnicu Vâlcea întâlneşte echipa slovacă HC DAC Dunajska Streda, în prima manşă din turul al doilea preliminat al competiţiei feminine de handbal EHF European League – ora 17:00, Sala Sporturilor Traian

* Suceava: E programat un meci din etapa a şasea a Ligii Naţionale de handbal masculin: CSU din Suceava – AHC Potaissa Turda – ora 17:30, Sala LPS

* Craiova: Are loc o partidă din etapa a cincea a Ligii Naţionale de handbal feminin: SCM Universitatea Craiova – SCM Gloria Buzău – ora 12:00, Sala Polivalentă

* Au loc meciuri din etapa a treia a Ligii Naţionale de baschet masculin:

  • Bucureşti: CS Rapid Bucureşti – SCM winsed.swiss Timişoara – ora 18:00, Sala Rapid
  • Piteşti: FC Argeş Piteşti – CSA Steaua Bucureşti – ora 18:00, Piteşti Arena
  • Oradea: CSM CSU Oradea – CSM BBA Petrolul Ploieşti – ora 18:00, Oradea Arena
  • Constanţa: CSM CSU Constanţa – CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea – ora 18:30, Sala Sporturilor

* Se dispută meciuri din prima etapă a Diviziei A1 la volei feminin:

  • Bucureşti: CS Rapid Bucureşti – CSM Corona Braşov – ora 14:00, Sala Polivalentă Rapid
  • Constanţa: CSM CSU SH Constanţa – CS ‘U’ NTT Data Cluj – ora 15:00, Sala Sporturilor
  • Voluntari: CSO Voluntari 2005 – CSM Lugoj – ora 17:00, Sala Polivalentă ”Gabriela Szabo”
  • Târgovişte: CSM Târgovişte – CSM Bucureşti – ora 18:00, Sala Polivalentă ”Ioan Valerian”

* Au loc meciurile primei etape a Diviziei A1 la volei masculin:

  • Bucureşti: CS Rapid Bucureşti – CS ‘U’ Cluj – ora 12:00, Sala Polivalentă Rapid
  • Zalău: SCM Zalău – CS Ştiinţa Explorări Baia Mare – ora 18:00, Sala Polivalentă ”Gheorghe Tadici”
  • Bucureşti: CSU Ştiinţa Bucureşti – CS Arcada Galaţi – ora 18:00, Sala Politehnica
  • Bucureşti: CSA Steaua Bucureşti – CS Unirea Dej – ora 18:00, Sala Regimentului de Gardă ”Mihai Viteazul”

* Se desfăşoară partide din etapa a 9-a a Ligii a II-a de fotbal: CSM Slatina – Steaua Bucureşti (Stadion 1 Mai – Slatina, ora 11:00), CS Concordia Chiajna – CSC Dumbrăviţa (Stadion Concordia – Chiajna, ora 11:00), CS Mioveni – ACSM Reşiţa (Stadion Orăşenesc – Mioveni, ora 11:00), CS Corvinul 1921 Hunedoara – AFC Metalul Buzău (Stadion Corvinul 1921 Hunedoara, ora 11:00), FC Metaloglobus Bucureşti – ACS CFC Argeş (Arena 1 – Clinceni, ora 11:00), AFC Chindia Târgovişte – AFC Câmpulung Muscel 2022 (Stadion ”Eugen Popescu” – Târgovişte, ora 11:00), CS Unirea Ungheni 2018 – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ (Stadion Central – Ungheni, ora 11:00), CS Afumaţi – FC Voluntari (Stadion Comunal – Afumaţi, ora 11:00)

* Braşov: Un număr de 350 de persoane şi-au anunţat participarea la cea de-a doua ediţie a competiţiei de alergare montană ce se desfăşoară pe potecile de pe Tâmpa – Braşov Marathon Night Challenge – a cărei particularitate este că se desfăşoară pe timp de noapte, la lumina frontalei. Startul competiţiei va fi dat la ora 20:15, alergătorii vor fi grupaţi în serii de câte 10 participanţi, cu un interval de un minut între fiecare grupă, acest sistem atipic fiind adoptat pentru a se evita aglomerarea zonei Serpentinelor în timpul competiţiei, dar şi pentru a spori competitivitatea alergătorilor, aceştia aflându-şi poziţia în clasament abia la finalul competiţiei. Traseul are o lungime de 7,5 km şi o diferenţă de nivel de 360m+, iar timpul limită de completare a traseului este de 2 ore.

* Oradea: Campionatul Naţional de Alergare pe Şosea 5 km, dedicat categoriilor Seniori, U23 şi U20. Acest concurs care se va desfăşura pe un traseu omologat la nivel mondial de World Athletics, plasează Oradea în clubul select al oraşelor care beneficiază de astfel de omologări, alături de Bucureşti şi Braşov. Evenimentul marchează un nou reper important pentru Oradea, care devine oraşul cu trei trasee omologate World Athletics: 5 km, 10 km şi 1 milă. Startul va fi dat din faţa Sinagogii Neologe Sion, poarta de finish este poziţionată în faţa Palatului Episcopal Greco-Catolic, iar scena, corturile partenerilor şi festivitatea de premiere vor avea loc în Piaţa Unirii, în fata statuii Regelui Ferdinand. La competiţie vor participa şi doi atleţi de seamă din Oradea: Laviniu Chiş şi Diana Verdeş, aceasta din urmă fiind recent medaliată de trei ori la Naţionalele de Atletism 10 km Şosea din Braşov, desfăşurate pe 22 septembrie 2024. Evenimentul va fi prezentat de bine cunoscutul amfitrion Florin Mihalca, iar pentru cei care urmăresc transmisiunea de acasă, comentariul va fi asigurat de Victor Mihalcea. Alte informaţii despre eveniment se pot găsi pe pagina oficială de Facebook a Asociaţiei Judeţene de Atletism Bihor.

* Pucioasa: Competiţia de Mountain Bike ‘BikeXpert Racing Team

* Râmnicu Vâlcea: A VII-a ediţie a Vâlcea Forest Run la Muzeul Satului Vâlcean, Bujoreni. Pe 5 octombrie sunt aşteptaţi la start sportivii înscrişi la: Cursa de mers (3km), Cros (5 km şi 10 km), Semimaraton (21 km), Kids Race Orientare, unde copiii se vor folosi de hărţi şi busole pentru a găsi traseul cel bun. Sportivii, donatorii, sponsorii, voluntarii şi partenerii se unesc pentru a pune la dispoziţia comunităţii un mecanism de întâlnire, interacţiune şi de implicare în strângerea de fonduri pentru cele 5 proiecte de impact – https://fcvl.ro/vfr/proiecte/

* Târgu Secuiesc: Evenimentul ciclist ‘Stare de bine cu Lucian Mîndruţă’

* Hong Kong: Gabriela Ruse/Monica Niculescu – Ulrikke Eikeri/Fang-Hsien Wu, în semifinalele probei de tenis la dublu de la Hong Kong

* Erd, Ungaria: CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud joacă în deplasare cu echipa maghiară FTC-Rail Cargo Hungaria, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 17:00, Erd Arena

– Diverse

* Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ invită, în perioada 5-6 octombrie, la Târgul Pâinii

* Avrig, jud. Sibiu: Făgăraş Adventure este o competiţie de echipă, cu un traseu de aproximativ 25 km, care se desfăşoară pe raza oraşului Avrig şi a localităţilor din jur, în inima masivului Făgăraş. Echipele, formate din 4 membri, dintre care cel puţin un copil, vor parcurge traseul pe jos, cu biciclete, trotinete sau alte mijloace non-motorizate, având la dispoziţie 8 ore pentru a atinge 10 puncte de control. La fiecare dintre aceste puncte, echipele vor avea de rezolvat o probă specială, menită să evidenţieze bogăţia naturală şi culturală a zonei. Cu un concept inovator, Făgăraş Adventure oferă o experienţă completă de explorare şi conectare cu natura, dar şi un mod inedit de a descoperi tradiţiile locale. An de an, competiţia va fi găzduită de o comunitate diferită de la poalele Munţilor Făgăraş, promovând astfel diversitatea culturală şi naturală din această zonă emblematică. Detalii pe www.fagaras-adventure.ro

* Baraolt: Festivalul de toamnă din Ţinutul Pădurilor

* Mediaş: În cadrul evenimentului ‘Sibiu Classic Rally’, organizat de către Retromobil Club România, Piaţa Corneliu Coposu din Mediaş va fi gazda unei expoziţii inedite, de 50 de maşini istorice, între orele 12:00 şi 14:00. Automobilele înscrise în Retromobil Club România au fost fabricate în perioada 1899 – 1994, iar la Mediaş vor putea fi admirate modele deosebite, printre care: Ford A (1930), Ford Y (1932), Porsche 911 Turbo (1978), Mercedes Benz W110 (1966), Cadillac Eldorado (1976).

– S-a întâmplat într-o zi de 5 octombrie

* Cu 442 de ani în urmă Papa Grigore al XIII-lea (papă între anii 1572 şi 1585) anunţa introducerea unui nou calendar, care îi va purta numele şi care punea de acord anul ecleziastic cu anul astronomic. Calendarul gregorian (sau de stil nou) a înlocuit calendarul iulian (numit şi de stil vechi). Conform noului sistem de calcul, ziua de 5 octombrie 1582 a devenit 15 octombrie 1582 (noul calendar a fost adoptat de România în anul 1919, când 1 aprilie a devenit 14 aprilie) (5/15)

* Acum 262 de ani avea loc premiera operei „Orfeu şi Euridice” de Christoph Willibald Gluck (n. 1714 – m. 1787). La data de 5 octombrie 1762 s-a jucat în premieră, la Burgtheater din Viena, „Orfeo ed Euridice”, operă în trei acte pe un libret de Ranieri de’ Calzabigi, în limba italiană, primul produs al colaborării dintre cei doi autori. La sfârșitul primei scene a actului al II-lea, „Dansul furiilor” rămâne o pagină memorabilă prin sugestia creată, vorbind de la sine despre imaginația scenică a compozitorului și despre tehnica sa instrumentală

* Cu 129 de ani în urmă (1895), lângă Londra, avea loc prima cursă ciclistă contra cronometru pe şosea. Evenimentul a fost organizat de North Road Cycling Club, pe un traseu de 50 de km şi a fost câştigat de A. Calder

* În urmă cu 127 de ani (1897) apărea (cu întreruperi, până în 1945), la Bucureşti, revista enciclopedică populară „Albina”, editată de „un număr de profesori şi institutori”; director-fondator, Spiru Haret (5/17)

* Acum 114 ani (1910), în urma abolirii monarhiei, Portugalia s-a proclamat republică

* Acum 106 ani (1918) reprezentantul Partidului Naţional Român în Parlamentul de la Budapesta, deputatul Alexandru Vaida-Voievod, dădea citire, în plenul adunării, Declaraţiei Comitetului Executiv al PNR, prin care românii transilvăneni îşi afirmau dreptul inalienabil la o viaţă naţională integrală (5/18)

* În urmă cu 103 ani (1921) avea loc crearea Federaţiei Internaţionale a PEN-Cluburilor (abreviere de la Poets, Playwrights, Editors, Essaysts and Novelists), asociaţie mondială a scriitorilor, editorilor şi traducătorilor, fondată, la Londra, de C. A. Dawson Scott; primul preşedinte – John Galsworthy (România este membră din 1924)

* În urmă cu 94 de ani, între 5 şi 12 octombrie 1930, s-a desfăşurat, la Atena, prima Conferinţă balcanică, cu participarea României, Iugoslaviei, Bulgariei, Albaniei, Greciei şi Turciei. Delegaţii au adoptat statutul de organizare şi au decis elaborarea unui pact regional

* Acum 82 de ani (1942), la Opera Română din Bucureşti, a avut loc premiera baletului „Demoazela Măriuţa”, de Mihail Jora (pe un scenariu semnat de Aprilian Medianu, după romanul „Din vremea lui Căpitan Costache”, de Alexandru Antemireanu)

* Se împlinesc 75 de ani (1949) de la stabilirea relaţiilor diplomatice, la rang de ambasadă, între România şi Republica Populară Chineză. Primele contacte oficiale româno-chineze au avut loc la Paris, în anul 1880, între Mihail Kogălniceanu şi reprezentantul Chinei în capitala Franţei. La 18 octombrie 1939, s-au stabilit relaţii diplomatice între România şi Republica China. Acestea au fost întrerupte la 10 iulie 1941, ca urmare a recunoaşterii de către guvernul român a guvernului de la Nanjing, format din elemente pro-japoneze. România a fost a treia ţară care a recunoscut R. P. Chineză. În 2004, cu prilejul vizitei de stat în România a preşedintelui R. P. Chineze, Hu Jintao, s-a semnat Declaraţia Comună a României şi a Republicii Populare Chineze privind stabilirea unui Parteneriat Amplu de Prietenie şi Cooperare, iar la 25 noiembrie 2013, cu prilejul vizitei oficiale în România a premierului Consiliului de Stat al R. P. Chineze, Li Keqiang, s-a adoptat Declaraţia comună a Guvernului României şi Guvernului R. P. Chineze privind aprofundarea cooperării bilaterale în noile circumstanţe

* Celebra replică „Numele meu e Bond. James Bond” se auzea pentru prima oară, cu 62 de ani în urmă (1962), într-o sală de cinema, la premiera primului film din seria „James Bond” – „James Bond Dr. No”. Premiera a avut loc în Anglia, din distribuţie făcând parte Sean Connery şi Ursula Andress, în regia lui Terence Young. James Bond, sau agentul 007, cum mai este cunoscut, este un personaj din romanele lui Ian Fleming (12 romane şi 2 colecţii de scurte povestiri) şi seria filmelor James Bond. Rolul său a fost jucat de-a lungul timpului de mai mulţi actori, cum ar fi Sean Connery, George Lazenby, Roger Moore, Timothy Dalton, Pierce Brosnan sau Daniel Craig. Agent Secret al Serviciilor Secrete Britanice, James Bond a fost personajul principal în nu mai puţin de 25 de pelicule, iar franciza care îi poartă numele este cea mai longevivă din istoria cinematografiei

* Tot acum 62 de ani (1962) avea loc lansarea piesei „Love Me Do”, primul single al formației britanice The Beatles

* Acum 54 de ani (1970) era fondat Colegiul Divizionar A, prima formulă de organizare a cluburilor profesioniste de fotbal din România, organism ce a avut un rol mai mult formal până în 1990. Trecând succesiv prin mai multe schimbări s-a ajuns, la 22.I.1993, la denumirea actuală – Liga Profesionistă de Fotbal, structură sportivă a tuturor cluburilor profesioniste din România care evoluează în primul eşalon fotbalistic – Liga I

* Cu 46 de ani în urmă (1978) intra în vigoare Convenţia internaţională privind interzicerea utilizării tehnicilor de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare sau în orice alte scopuri ostile, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10.XII.1976 (deschisă spre semnare, la Geneva, la 18.V.1977)

* În urmă cu 24 de ani (2000) președintele Iugoslaviei, Slobodan Milošević (sau Miloșevici), era nevoit să renunțe la putere în urma unor demonstrații violente organizate în Belgrad. În data de 5 octombrie 2000, sute de mii de oameni din întreaga Serbie au luat cu asalt Belgradul reuşind, prin intermediul protestelor de stradă, să-l forţeze pe preşedintele Slobodan Milošević să recunoască rezultatele alegerilor prezidenţiale din septembrie. Apariţia câştigătorului scrutinului, Vojislav Koštunica, la postul naţional de televiziune în acea seară a marcat sfârşitul politic al autocraţiei Milošević. Câteva luni mai târziu, Milošević a fost arestat, fiind acuzat de crime de război, crime împotriva umanității și o gravă încălcare a Convenției de la Geneva. Slobodan Milošević a fost predat în custodia Națiunilor Unite și a fost trimis în fața Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, însă a murit după 5 ani de închisoare cu doar 50 de ore înaintea declarării verdictului. Milošević, suferind de boli grave ale inimii, de tensiune și diabet, a murit în urma unui atac de cord în condiții neelucidate. A fost una din figurile marcante ale războiului din Iugoslavia în anii ’90 și ale războiului din Kosovo în 1999

* Acum 7 ani (2017) avea loc publicarea anchetei New York Times care dezvăluie cazul lui Harvey Weinstein, producător de film american de origine evreiască acuzat de hărțuire sexuală de mai multe actrițe, care a lansat mișcarea #MeToo pe rețelele de socializare. La 24 februarie 2020, Harvey Weinstein a fost condamnat la 23 de ani de închisoare pentru abuzuri sexuale

* Cu doar 3 ani în urmă (2021) moțiunea de cenzură intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor și penalilor! Jos Guvernul Cîțu!”, inițiată de PSD și susținută de USR și AUR, a fost adoptată cu 281 de voturi „pentru”. Guvernul Florin Cîțu a fost demis, după mai puțin de 11 luni de la învestire, și la o lună de la retragerea USR-PLUS de la guvernare. Este cel mai mare număr de voturi înregistrat la o moțiune de cenzură în România post-decembristă. Guvernul Florin Cîțu a guvernat România începând cu 23 decembrie 2020 și până la 25 noiembrie 2021. Acesta a fost format în urma alegerilor parlamentare din același an. Guvernul Cîțu a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 octombrie 2021 cu 281 de voturi „pentru” și 0 voturi „împotrivă” dintre cele 281 de voturi exprimate și a rămas în funcție cu atribuții limitate până la investirea noului Guvern Ciucă

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuv. Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu (Calendarul Creştin-Ortodox 2024)

– Sf. Faustina Kowalska, călugăriță (Calendarul Romano-Catolic 2024)

– „Ziua Jandarmeriei Montane”; 5 octombrie 2001 reprezintă momentul oficial al înființării Jandarmeriei Montane, deoarece, la această dată, conducerea Jandarmeriei Române a aprobat înființarea unei unități specializate cu misiunea principală de a veni în sprijinul tuturor celor care iubesc muntele, dar și pentru protejarea naturii

– 1830: A murit Dinicu Golescu (Constantin Radovici din Goleşti), ispravnic, hatman, mare logofăt în Muntenia şi memorialist; lucrarea sa „Însemnare a călătoriei mele făcută în 1824, 1825, 1826” reprezintă, în literatura română, primul jurnal de călătorie tipărit; membru fondator al „Societăţii literare” (1827), alături de Ion Heliade Rădulescu; a contribuit la apariţia „Curierului românesc”, prima gazetă în limba română cu apariţie constantă şi îndelungată, publicată în Ţara Românească între anii 1829 – 1859, sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu; este tatăl celor patru „fraţi Goleşti” (Ştefan, Nicolae, Alexandru şi Radu) care au avut un rol important în desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 şi a celorlalte evenimente politice din istoria românească a secolului al XIX-lea (n. 1777)

– 1841: S-a născut maiorul Gheorghe Şonţu, erou al Războiului de independenţă (m. 1877, căzut la asaltul redutei Griviţa)

– 1847: S-a născut Anghel Demetriescu, teoretician şi critic literar, publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1902 (m. 1903)

– 1850: S-a născut Grigore Cerchez, arhitect și profesor; susţinător al curentului de afirmare a specificului naţional în arhitectură; cea mai cunoscută lucrare a sa este sediul Şcolii de Arhitectură (actualmente Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”) din Capitală; dintre lucrările lui mai fac parte: Reşedinţa Regală de pe Bulevardul Kiseleff 13-15, Palatul Cantacuzino din Buşteni, Teatrul Comedia de pe Calea Victoriei (actualul Teatru Odeon) precum şi o aripă nouă a Palatului Cotroceni (m. 1927)

–  1851, 5/17: S-a născut maiorul Gheorghe Şonţu, erou al Războiului de independenţă de la 1877-1878 (m. 1877; a căzut în luptă, în fruntea batalionului I din Regimentul 10 dorobanţi pe care-l comanda în timpul asediului pentru cucerirea redutei Griviţa)

– 1857: S-a născut Smara (pseudonimul Smarandei Gheorghiu), scriitoare, publicistă, militantă activă în mişcarea feministă a epocii, membră a mai multor societăţi culturale, considerată educatoare a poporului; prima femeie care a călătorit spre Polul Nord (1904); prima reprezentantă a României care conferenţiază în Occident, participând la congrese internaţionale: Congresul orientaliştilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educaţiei în familie (1913) (m. 1944). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 5.IX.1857

– 1865: S-a născut juristul Ştefan Gh. Longinescu, specialist al vechiului drept românesc; membru corespondent al Academiei Române din 1910 (m. 1931)