RADOR RADIO ROMÂNIA (6 octombrie) – Traficul rutier pe Calea Victoriei din capitală va fi restricționat duminică în intervalul orar 10:00-22:00, pentru manifestările programului „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”. Și în Sectorul 2, Strada Dimitrie Onciul este închisă circulației până la ora 2:00 a nopții. Evenimentul organizat de Primăria Bucureștiului va transforma cele două zone în adevărate spații dedicate relaxării și distracției, cu numeroase spectacole de teatru, concerte, activități sportive și ateliere dedicate copiilor. În cadrul proiectului, publicul va putea vizita gratuit monumentul istoric Arcul de Triumf, dar și expozițiile permanente expuse în incinta Muzeului Municipiului București, Casa Filipescu-Cesianu din Calea Victoriei. Și, tot în București, traficul rutier în intersecția de la Fântâna Miorița este restricționat, începând de duminică, pentru desfășurarea unor lucrări la magistrala de metrou M6. Măsura se va aplica timp de două luni, între Șoseaua București-Ploiești și Strada Tipografilor. În context, Brigada Rutieră le solicită șoferilor să circule cu prudență și să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, iar pietonilor le recomandă să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 6 octombrie)/abranescu/asalar