Un atac cibernetic major a perturbat presa oficială din Rusia chiar de aniversarea preşedintelui Putin

Compania media de stat VGTRK din Rusia, care deține și operează principalele posturi naționale de televiziune din țară, a fost vizată luni de un atac cibernetic masiv provocat de hackerii de la Kiev, după cum susţine o sursă guvernamentală ucraineană. Site-ul web al VGTRK, Compania de Stat de Televiziune și Radiodifuziune a întregii Rusii nu s-a încărcat la începutul zilei de luni, iar canalul său de știri Rossiya-24, care rulează 24 de ore din 24, nu era disponibil online. „503 Service Unavailable. Niciun server nu este disponibil pentru a gestiona această solicitare”, scria un mesaj de eroare atunci când reporterii Reuters au încercat să acceseze transmisia live. „Holdingul nostru media de stat, unul dintre cele mai mari, s-a confruntat cu un atac fără precedent al hackerilor asupra infrastructurii sale digitale”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmând că VGTRK lucrează pentru a depăși consecințele. „Specialiștii lucrează pentru a afla toate circumstanțele, pentru a înțelege unde duc urmele lăsate în urmă de cei care au organizat acest atac al hackerilor asupra infrastructurii critice”, a mai spus el. VGTRK, care a declarat mai devreme luni că serviciul său online a fost atacat cibernetic peste noapte și ale cărui canale de știri oferă multor ruși știri despre războiul din Ucraina, nu a răspuns imediat la solicitarea Reuters de a comenta. O sursă guvernamentală ucraineană a declarat că hackerii ucraineni au fost responsabili pentru incident, care a coincis cu cea de-a 72-a aniversare a președintelui rus, Vladimir Putin. „Hackerii ucraineni l-au ‘felicitat’ pe Putin cu ocazia zilei sale de naștere, efectuând un atac la scară largă asupra companiei rusești de stat de televiziune și radiodifuziune”, a declarat sursa pentru Reuters, cerând să nu fie citată. Reuters nu a putut verifica în mod independent această afirmație. Publicația rusă de știri Gazeta.ru a citat o sursă anonimă afirmând că atacul cibernetic a vizat serviciile online și interne ale VGTRK, care deține și operează, de asemenea, posturi de radio și multe canale TV regionale. „Difuzarea online și serviciile interne sunt căzute și nici internetul și telefonia nu funcționează. Va fi nevoie de mult timp pentru remediere”, a declarat sursa citată. „Am auzit că (hackerii) au șters totul de pe servere, inclusiv backup-urile”, scrie Gazeta.ru. Vorbind la Moscova, Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, nu a spus cine a fost în spatele atacului, dar a declarat reporterilor că mass-media rusești au devenit de mult timp ținte pentru ceea ce ea a numit „Occidentul colectiv” și a spus că ceea ce s-a întâmplat a fost parte a „unui război hibrid”. Moscova va ridica problema atacului cibernetic la toate forumurile internaționale, inclusiv la UNESCO, agenția ONU care promovează libertatea de exprimare, a declarat Maria Zaharova./mbaciu/asalar

(REUTERS – 7 octombrie)