Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, din această toamnă, va fi organizată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în data de 11 octombrie 2024, în peste 60 de locaţii din toată ţara. Acţiunea se adresează, în principal, absolvenţilor, dar la ea poate participa orice persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, indiferent de vârstă sau de calificarea profesională. Potrivit organizatorilor, angajatorii care doresc să participe la eveniment trebuie să contacteze agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă din raza teritorială în care activează, pentru a anunţa locurile vacante disponibile. Cei interesaţi de găsirea unui loc de muncă pot afla locaţiile de desfăşurare a evenimentului atât în Bucureşti, cât şi în ţară, pe site-ul anofm.ro./gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 8 octombrie