Motto: „Vioara mea este inima mea, iar cântecele mele sunt gândurile mele” – Ionel Budişteanu
Marţi, 8 octombrie, se împlinesc 105 de ani de la naşterea lui Ionel Budişteanu, violonist, orchestrator, compozitor şi dirijor de muzică populară românească.
* * * * *
Ionel Budişteanu, numele său real fiind Naie Ion Voicu, s-a născut la 8 octombrie 1919, la Bucureşti, şi provine dintr-o foarte cunoscută familie de lăutari, din neamul Voicu, originari din satul Budeşti, astăzi un orăşel din judeţul Călăraşi, aflat la 30 de kilometri de Bucureşti. Vărul său a fost renumitul violonist Ion Voicu, iar tatăl său a fost Vasile Voicu-Budişteanu, maestru al ţambalului, care a cântat în orchestra condusă de dirijorul Grigoraş Dinicu la Expoziţiile Universale de la Paris (1937) şi New York (1939).
Între anii 1933-1936, a urmat Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București, unde i-a avut profesori pe Vasile Filip (vioară), Victor Gheorghiu și Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Constantin Brăiloiu (folclor și istoria muzicii), Mihail Andricu (muzica de cameră), apoi, în anii 1936-1937 se mută la Conservatorul particular de muzică „Pro Arte” din București, unde l-a avut profesor pe Alexandru Theodorescu, concert-maestru al Filarmonicii.
În perioada studiilor, Ionel Budişteanu era violonist în orchestra condusă de Victor Predescu, care realiza concerte la Radio Bucureşti.
În anul 1938, a concertat la Sala Dalles cu Orchestra „Pro Arte”, unde a interpretat Concertul în Mi major pentru vioară și orchestră de Bach, ulterior Budișteanu dedicându-se muzicii populare, fiind fascinat de folclorul românesc, devenind, în timp, cel mai mare dirijor de muzică lăutărească.
A fost violonist în orchestra lui Petrică Moțoi din București, apoi, în anii 1946-1947, devine solist-violonist în Orchestra Ansamblului „Banu Mărăcine” din București.
În martie 1949, la înmormântarea lui Grigoraş Dinicu, Ionel Budişteanu a cântat „Hora Staccato”, ca solist, alături de orchestra „Barbu Lăutaru” – înfiinţată chiar în acel an, pe lângă Institutul de Folclor din Bucureşti -, condusă de Nicu Stănescu, chiar la Cimitirul „Reînvierea”.
Începând cu anul 1954, Ionel Budişteanu a ajuns dirijor, alături de maestrul său, cu ocazia unui eveniment organizat la Ateneul Român, în amintirea marelui dirijor Grigoraş Dinicu.
Sub bagheta lui Ionel Budişteanu, aveau să evolueze toţi marii instrumentişti şi interpreţi de muzică populară, de la Măria Lătăreţu, Gabi Luncă – pe care el a invitat-o, la Radio, în anul 1956, să realizeze primul ei disc, cu patru cântece, la Casa de discuri „Electrecord”, sau cântăreaţa tătăroaică Kadrie Nurmambeth, Ioana Radu, Angela Moldovan, Ion Luican, Emil Gavriș, Nicolae Crăciunescu, Ilie Udilă, Nicolae Florian, Nicolae Vișan, Ilie Alecu, Aurel Ioniță, Constantin Pârvu, Radu Simion, Damian Luca, Iliuță Rudăreanu, Traian Lăscuț Făgărășanu sau Constantin Cocriș.
Celebrul violonist şi dirijor a luat atitudine în anii ’50 şi a protestat împotriva strămutării romilor, mai ales a celor nomazi, în Bărăgan.
În anul 1962, Ionel Budişteanu împreună cu orchestra sa au susţinut spectacole în 56 oraşe din 32 de state americane, alături dansatori şi mai mulţi instrumentişti şi cântăreţi, precum Damian Luca, Angela Moldovan sau Ion Lăceanu.
În anul 1969, marele dirijor a fost invitat să pună la punct o orchestră locală de folclor de acolo, „Doina Oltului”, la Râmnicu Vâlcea.
A urmat perioada în care Budişteanu a fost dirijor la Ansamblul „Rapsodia Română” (1970-1991), cu care a realizat numeroase turnee de succes în Polonia, Franța, URSS, Cipru, Grecia, Bulgaria, Statele Unite, Mexic, Japonia, Israel, Egipt, Argentina, Brazilia, Anglia, China, Mongolia, Spania, Italia, Elveția, Suedia, Finlanda, Norvegia, Austria, Germania, Belgia, Olanda, Turcia, Ceylon, India, Birmania, Iugoslavia, Ungaria, Albania, Danemarca etc.
Ionel Budişteanu ajunsese atât de apreciat, încât nu exista sărbătoare folclorică în România, la care el să nu fie invitat ca dirijor. O astfel de ocazie a fost şi primul festival folcloric naţional – concurs, în memoria Măriei Lătăreţu, desfăşurat în perioada 18-20 octombrie 1979, la Târgu Jiu.
Ionel Budișteanu a fost distins cu nenumărate premii şi distincţii, printre acestea aflându-se Premiul de Stat, clasa I (pe anii 1950-1951), medalia „Ordinul Muncii”, clasa a III-a (1953), titlul de Artist emerit al R.P.R. (1957), titlul de Artist al Poporului” (1962) sau Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a II-a (1966).
Ionel Budişteanu a trecut la Domnul la 30 octombrie 1991, la București, fiind înmormântat la cimitirul Bellu, găsindu-şi odihna veşnică nu departe de mormintele altor mari artişti precum Ioana Radu sau Amza Pellea.
