PREMIERĂ: Orașul Vorbește în direct de la Viena, la Radio România Cultural

Daria Ghiu și Gabriela Mitan duc una dintre cele mai ascultate emisiuni ale Radio România Cultural la expozițiile Ghenie și Rembrandt din capitala Austriei.

Pe 10 și 11 octombrie, Orașul vorbește în direct din capitalei Austriei, Viena, despre două mari expoziții ale toamnei 2024: Egon Schiele – Adrian Ghenie: Shadow Paintings la Muzeul Albertina și Rembrandt – Hoogstraten: Colour and Illusion la Kunsthistorisches Museum.

Concepută de românul Ciprian Adrian Barsan, expoziția Shadow Paintings oferă o experiență artistică unică, în care Adrian Ghenie recreează vizionar lucrările pierdute ale lui Schiele, cunoscute până acum doar din fotografii alb-negru.

Pe de altă parte, pentru prima data, Kunsthistorisches Museum din Viena prezintă o expoziție de proporții dedicată lui Rembrandt și discipolului său, Samuel von Hoogstraten, Rembrandt – Hoogstraten: Colour and Illusion, cu lucrări împrumutate din importante colecții muzeale din lume.

La invitația Oficiului Național de Turism al Austriei, emisiunea Orașul vorbește va transmite timp de două dimineți, de la 9.00 la 11.00, de la sediul ICR Viena și va prezenta printr-o serie de interviuri în direct viața culturală a acestui loc. Printre partenerii de dialog ai Dariei Ghiu se regăsesc E.S. dl. Emil Hurezeanu Ambasador al României în Republica Austria, Andreea Dincă, director ICR Viena, mezzosoprana Ruxandra Donose, Mădălina Diaconu, specialistă în artă, filosofia și istoria ideilor, Directoare a Institutului pentru antropologia simțurilor și cultura cotidiană ISAAK, Laura Cristinoiu – balerină, profesoară și directoare a Attitude Ballet Vienna, regizorul Alexandru Weinberger-Bara, Isabella Petruț, artistă și designer.

Deplasarea la Viena este susținută de Oficiul Național de Turism al Austriei, în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac. Mulțumiri: Andreea Dincă, director ICR Viena, și Andrei Popov, director adjunct și responsabil pentru relația cu presa, Forumul Cultural Austriac București.

Orașul vorbește este o emisiune realizată de Daria Ghiu și produsă de Gabriela Mitan Dulgheru, difuzată în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.