O operație în premieră a fost realizată la o clinică privată de cardiologie din Timișoara

Realizator: Cristina Dumitrescu – O operație în premieră a fost realizată la o clinică privată de cardiologie din Timișoara. Medicii au realizat trei bypassuri coronariene la un pacient în vârstă de 65 de ani, care suferea de o boală ce îi punea viața în pericol, existând riscul iminent al unui infarct. Operația a fost realizată de o echipă complexă de la Spitalul RoCordis, sub conducerea medicului Adrian Ursulescu de la Spitalul Robert Bosch din Stuttgart. Intervenția a fost extrem de complexă și a durat trei ore – a declarat medicul coordonator.
Adrian Ursulescu: Am făcut trei bypassuri cu care am reușit să refacem vascularizarea și arterele, care sunt ale inimii, le-am reparat. Acest lucru a presupus prepararea mamarelor și o operație „beating heart”, adică pe cord bătând, cu evitarea pompei și a riscurilor complicațiilor legate de această pompă, am reușit să facem aceste punți care reușesc să aducă sângele în regiunea mușchiului inimii, unde nu mai ajunge datorită îngustării arterelor coronariene, care au fost la acest pacient deja tratate cu mai multe stenturi care, în decursul timpului, s-au reîngustat.
Realizator: Boala arterială coronariană este cea mai frecventă afecțiune cardiovasculară și una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial; sedentarismul, alimentația nesănătoasă și fumatul sunt principalii factori de risc./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 11 octombrie)