Armata israeliană și-a extins avertismentele de evacuare către locuitorii a încă 19 sate din sudul Libanului, îndemnându-i să se deplaseze mai la nord în țară. Oamenii care locuiesc în aceste sate, situate la mai puțin de 30 de kilometri de granița israeliană, au fost sfătuiți să se mute la aproximativ 50 de kilometri nord. „Trebuie să vă deplasați imediat la nord de râul Awali. Salvați-vă viețile și evacuați-vă imediat casele”, a declarat Avichay Adraee, purtătorul de cuvânt arab al armatei israeliene, reiterând sfatul său anterior într-un mesaj postat sâmbătă pe X. Acest ultim avertisment face parte dintr-o serie mai amplă de directive israeliene de evacuare emise în cursul săptămânii trecute, care afectează acum un total de 136 de sate. În total, un sfert din teritoriul Libanului a fost plasat sub ordine de evacuare de către Israel, cu peste 1,2 milioane de persoane strămutate în prezent, potrivit ONU./mbaciu/ilapadat
(CNN INTERNATIONAL – 12 octombrie)