Restabilirea păcii şi securităţii în Europa este o prioritate majoră (preşedintele Bulgariei)

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a participat la cea de-a 19-a reuniune a şefilor de stat din Grupul Arraiolos, care s-a desfăşurat la Cracovia, în Polonia. În cadrul reuniunii, au fost discutate probleme majore ale UE, inclusiv subiecte prioritare ale preşedinţiei poloneze a Consiliului Uniunii Europene, care începe la 1 ianuarie 2025. În discursul său, Rumen Radev a precizat că restabilirea păcii şi securităţii în Europa este o prioritate majoră, deoarece aceasta este singura modalitate în care UE îşi poate îndeplini misiunea principală de a asigura stabilitatea şi prosperitatea cetăţenilor săi. În cadrul dezbaterilor, preşedintele Bulgariei a solicitat utilizarea tuturor instrumentelor diplomaţiei pentru a realiza mai rapid pacea în Europa în conformitate cu normele dreptului internaţional. Şefii de stat prezenţi la reuniune au subliniat necesitatea creşterii cheltuielilor pentru apărare, precum şi posibilităţile de aprofundare a cooperării transatlantice în faţa provocărilor şi ameninţărilor globale. Preşedintele bulgar a declarat că, alături de ceilalţi omologi din Grupul Arraiolos, salută aspiraţia declarată în noul mandat al Comisiei Europene privind dezvoltarea competitivităţii bazate pe inovare şi activitate de cercetare-dezvoltare. Un aspect important în această direcţie este garantarea securităţii energetice prin îmbunătăţirea conectivităţii şi investiţiilor în noi tehnologii. „Aceasta va creşte autonomia UE şi va impulsiona industria europeană”, a subliniat Radev. Potrivit şefului statului bulgar, extinderea UE este importantă pentru stabilitatea şi securitatea Europei. Pentru a fi eficient şi ireversibil, procesul de extindere trebuie să ţină cont de principiul progresului bazat pe meritele proprii, de implementarea reformelor şi angajamentelor necesare, precum şi de respectarea drepturilor omului şi a statului de drept./ddaniela/eradu

(www.dariknews.bg – 12 octombrie)