Biroul Electoral Central a stabilit machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate la alegerile prezidențiale

Biroul Electoral Central a stabilit duminică machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate la alegerile prezidențiale. Potrivit unui comunicat al instituției, există trei astfel de machete – una pentru buletinul de vot utilizat în secțiile de votare din țară, una pentru cel pus la dispoziția alegătorilor în secțiile de votare din străinătate și una pentru buletinul de vot prin corespondență. Procesul-verbal întocmit cu ocazia prezentării acestor machete va putea fi consultat pe pagina de internet a BEC. Turul întâi al alegerilor prezidențiale, vă reamintim, va avea loc pe 24 noiembrie./abranescu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 13 octombrie)