Context
În urma alegerilor din 1945, partidul conservator a fost înfrânt iar guvernul Churchill a fost înlocuit cu un guvern laburist, condus de Clement Atlee. La șase ani distanță, în urma unor scandaluri, sfidări și demisii din partidul lui Clement Atlee, guvernul laburist convoacă alegeri anticipate pentru a obține o majoritate mult mai largă. Din nefericire pentru laburiștii, partidul conservator reușește să câștige alegerile și formează cu o majoritate restrânsă care duce la instabilitate. Cu toate acestea, partidul laburist trece pe locul secund și va rămâne în afara votului popular multă vreme.
Vârsta își spune cuvântul
În 1951, Winston Churchill avea 77 de ani și fusese propus pentru funcția de Prim Ministru. În ciuda vârstei, regele George al VI-lea i-a acordat dreptul de a forma noul cabinet, însă presa și cetățenii au început să adreseze întrebări referitoare la capacitatea lui Churchill de a gestiona guvernarea. În ciuda promisiunilor pentru prosperitate, guvernul condus de Winston Churchill nu a atras atenția prin reformele și plan de guvernare, ci prin slăbiciunea fizică datorată de vârsta înaintată. În 1955, Winston Churchill și-a prezentat demisia din funcția de Prim Ministru și a părăsit politica mare până în 1967, când a trecut la cele veșnice.
Pe baza lecțiilor învățate în urma alegerilor din 1945, Winston Churchill și-a construit politica de campanie diferit față de laburiști. Între 1945-1951, guvernarea laburistă a rămas cunoscută drept „Walfare State” datorită politicilor de stabilitate pe care le promovează. Spre finalul anului 1949, guvernul laburist a început să se clatine și să întâmpine probleme în politica externă și internă. Programul de guvernare a fost aplicat integral iar laburiștii au rămas fără viziune politică și fără un mesaj concis pentru a cere să rămână la guvernare. Paradoxul guvernării laburiste a fost că, în cei cinci ani de mandat au reușit să redreseze economic Anglia, dar nu au reușit să justifice de ce au nevoie de sprijinul popular în continuare. În mentalitatea cetățenilor, mandatul pe care și l-au asumat în 1945 a fost atins și nu mai era nevoie să participe la alegeri. Prin urmare, partidul laburist a pierdut alegerile din pricina lipsei de strategie a liderilor politici.
În schimb, partidul conservator a identificat o oportunitate, în ciuda rezultatelor favorabile obținute de laburiști, prin lipsa de viziune. În politica britanică, leadershipul este la fel de important precum programul de guvernare, întrucât cetățenii sunt interesați de persoană, după de program. Teoriile privind leadershipul politic menționează că fără un program de guvernare, partidul poate să câștige alegerile, dar se prăbușește în sondaje și ulterior pierde controlul guvernării. În cazul alegerilor din 1951, Churchill se baza pe imaginea de lider dar avea și un program de guvernare, prin care dorea să continue reformele laburiștilor. Chiar dacă nu a menționat public acest lucru, analiștii din acele vremuri și-au dat seamă că, pentru Churchill, câștigarea alegerilor a fost pentru a-și lua revanșa și nu pentru a guverna.
La patru ani diferență el își prezintă demisia și oferă locul lui Sir Anthony Eden, fostul Ministrul de Externe, care obține 345 de locuri în parlament, în timp ce laburiștii obțin doar 277.
Campania Electorală
Fără un program electoral solid, Partidul laburist și-a bazat strategia pe o campanie cât mai apropiată de persoane. Aceștia au studiat exemplul lui Harry S.Truman, care nu avea o strategie electorală, dar a câștigat alegerile după ce a străbătut o mare parte din teritoriul Statelor Unite și a discutat la pas cu oamenii. Clement Atlee a străbătut mai mult de 2000 de mile cu mașina, alături de soție și echipa de campanie pentru a discuta cu oamenii. În fiecare oraș vizitat de Atlee, filiala locală a partidului reușea să mobilizeze oamenii. Mai mult decât atât, în interiorul partidului a apărut și o tabără radicală, care deținea controlul filialelor locale și îi contesta politica lui Atlee. Aripa de strânga a fost condusă de Nye Bevan și a dat naștere mișcării „Bevaniste”, prin care se milita pentru reducerea arsenalului nuclear. Bevanismul a fost influențat de marxism, un curent la modă în anii 50, în vest și presupunea un tip de socialism strident și naționalist. În 1951, când conservatorii erau creditați cu șapte procente avans, datorită conflictului din Korea și experienței lui Churchill în gestionarea problemelor. Față de laburiști, conservatori nu au făcut campanie, ci au utilizat toate evenimentele internaționale și interne pentru a le întoarce împotriva laburiștilor.
Programul conservatorilor se baza pe lărgirea pieței imobiliare, prin construcția a 300.000 de locuințe anual și micșorarea taxelor. Drept răspuns, partidul laburist a finanațat mai multe articole defăimătoare, care ridiculizau personalitatea lui Winston Churchill. Unul dintrele cele mai cunoscute cazuri a fost în ziarul The Daily Mirror, unde a apărut un articol intitulat „Whose Finger is on the Trigger”. Churchill era caracterizat drept „mogul ale războaielor”, întrucât a știut să profite de contextul celui de-al doilea Război Mondial pentru a crește propriile câștiguri. Articolul se încheia cu o notă sumbră, menționând că o guvernare Churchill va duce Anglia în război. Ulterior, acest articol a generat furie în rândul conservatorilor, în special Winston Churchill, care s-a adresat instanței de judecată din Londra pentru defăimare. O altă strategie a fost de inversa subiectele de campanie ale coservatorilor în presă, unde laburiștii au oferit o imagine negativă reformelor promise de conservatori. Au reușit să propage în societate faptul că, un guvern conservator va duce la reducerea locuințelor și mai mult, lucru care s-a întâmplat între 1935-1945, drept o consecință a războiului. Strategia a funcționat iar populația a votat partidul laburist de frica acestui posibil scenariu. Cele șapte procente avans ale conservatorilor au ajuns cu o zi înainte de vot la 2.5%, respectiv 1% în urma votului.
În ciuda unui record de voturi în epocă, 14 milioane de voturi pentru un partid în Anglia, laburiștii au pierdut alegerile la diferență de un singur procent. Chiar dacă Winston Churchill a câștigat alegerile, guvernarea conservatoare nu s-a bucurat de o majoritate necesară pentru reforme iar între 1951-1955, guvernarea a fost marcată de lupte politice și scandaluri. În ciuda acestei performanțe, rezultat reflectă și sfârșitul lui Churchill în politica britanică, care era caracterizat drept liderul perioadei interbelice, incapabil să înțeleagă lumea pe chiar el o construise. Popularitatea lui Winston Churchill crește după ce demisionează din funcție, fiind amintit în societate drept liderul care a condus Anglia prin al Doilea Război Mondial,în detrimentul omului politic de până atunci.
În zilele noastre, Winston Churchill este considerat un lider formidabil datorită mandatului dificil din timpul războiului.
Concluzie
În 1955, Winston Churchill demisionează și sunt convocate alegeri generale în regat. În urma acestor alegeri, partidul conservator obține 345 de locuri în parlament iar laburiștii doar 277.
Bibliografie
https://www.bbc.co.uk/news/special/politics97/background/pastelec/ge51.shtml
https://www.jstor.org/stable/442551
