Romfilatelia la “Seara Valorilor”

În ziua de prǎznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, a avut loc “Seara Valorilor”, eveniment găzduit de Sala “Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, sediul Primăriei Municipiului Iaşi cu amplu ecou în viața comunității ieșene.

Acest proiect cultural de suflet al municipalității ieșene aduce în atenția publicului ideile, valorile și performanțele definitorii pentru oamenii care fac cinste Municipiului Iași și contribuie la creșterea prestigiului sǎu.

Cristina Popescu, Director General Romfilatelia, a dat curs invitației edilului Municipiului Iași, Mihai Chirica, acesta decernându-i Medalia “Pro Amicitie – Pro Fidelitate”, în semn de recunoștință pentru promovarea valorilor Iaşului prin mǎrcile poștale.

În discursul sǎu, Directorul General Romfilatelia, Cristina Popescu, emoționată şi onorată pentru această recunoaștere, a mulțumit Primarului Iașului pentru medalia primită, evidențiind rolul mǎrcii poştale de simbol de stat alături de imn, steag, emblemă și monedă, de promotor al valorilor naționale, menționând cǎ premiul este, în egală măsură, al echipei Romfilatelia și a nominalizat proiectele filatelice dedicate Iaşului: “C. I. Parhon, 150 de ani de la naștere “, “Mitropolitul Dosoftei, 400 de ani de la naștere “, “George Emil Palade, Premiul Nobel. 50 de ani”. De asemenea, a precizat cǎ medaliile de aur obținute în ultimii ani de Romfilatelia la competițiile internaționale de profil, au premiat mǎrcile poștale românești care au ilustrat și valori ale Iaşului.

La eveniment au participat Nicolae-Ionel Ciucǎ, Președintele Senatului, Acad. Viorel Barbu, Președinte al Academiei Române, filiala Iași, membri ai Parlamentului și Guvernului României, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, PS Iosif Pǎuleț, Episcopul Diecezei de Iaşi, reprezentanți ai administrației locale, ai mediului cultural, mass media.

Au fost acordate premii de excelență pentru cultură, educație, sport, jurnalism, pentru diaspora românä, pentru excelență în afaceri și acordate titluri de cetățeni de onoare.

Romfilatelia transmite felicitări organizatorilor, marca poștală continuând misiunea de promotor al valorilor nationale, inclusiv al Iaşului, Oraş istoric și cultural, “o veritabilă Capitală a spiritualității”.