Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, efectuează o vizită oficială în Bosnia şi Herţegovina, la invitaţia lui Denis Bećirović, membru al Preşedinţiei tripartite a Bosniei şi Herţegovinei. În cadrul conferinţei de presă susţinută împreună cu Bećirović, Radev a declarat că Bulgaria salută reformele din Bosnia şi Herţegovina şi este întotdeauna pregătită să-şi împărtăşească experienţa pentru o integrare europeană de succes. „Am evidenţiat măsuri şi priorităţi pe calea europeană a Bosniei şi Herţegovinei. Sunt multe lecţii importante pe care Bulgaria le poate transmite. Am menţionat politici concrete, delegaţiile (ambelor ţări, n.r.) împărtăşesc experienţe concrete. Cea mai importantă este consolidarea eforturilor în ţară, este necesar un consens în ţară. Înţeleg sistemul politic, aparatul de stat şi salut conducerea politică pentru faptul că, în ciuda sistemului complex de a avea un consens, s-a ajuns la o înţelegere pe probleme concrete”, a precizat şeful statului bulgar. Rumen Radev s-a întâlnit cu membrii Preşedinţiei Bosniei şi Herţegovinei, după care au avut loc discuţii în plen între delegaţiile celor două state. Vizita preşedintelui Bulgariei în Bosnia şi Herţegovina continuă, în cursul zilei de joi./ddaniela/eradu
(www.dariknews.bg – 17 octombrie)