Fostul președinte al Republicii Moldova, lider al Partidului Socialiștilor (de opoziție), Igor Dodon, a făcut apel la concetățeni să vină neapărat la secțiile de votare și să voteze pentru orice candidat, în afară de șeful statului în exercițiu, Maia Sandu. După cum relatează RIA – Novosti, socialiștii au lansat inițiativa privind nominalizarea fostului procuror general Alexandr Stoianoglo drept candidat unic din partea opoziției. Însă negocierile pe această temă s-au prelungit și, în cele din urmă, Comisia Electorală Centrală l-a înregistrat oficial drept candidat la alegerile prezidențiale din partea Partidului Socialiștilor. Anterior, Dodon explicase sprijinul pentru Stoianoglo prin faptul că socialiștii s-au hotărât să renunțe la ambițiile de partid și să susțină un candidat alternativ, care nu are legătură cu niciuna dintre forțele politice, dându-și seama de pericolul pe care îl reprezintă pentru țară un nou mandat prezidențial pentru actualul șef al statului moldovean, Maia Sandu. „Vă rog să nu vă lăsați manipulați și să analizați foarte bine întreaga situație. De votul vostru depinde rezultatul acestor alegeri. Dacă nu vă place Stoianoglo, votați pentru oricare alt candidat, dar nu pentru Maia Sandu. Soarta țării noastre este în mâinile voastre”, a scris Dodon pe canalul Telegram. Politicianul s-a adresat separat diferitelor categorii de alegători – de dreapta, de stânga, centriști, precum și reprezentanților diasporei moldovenești. Dodon a subliniat că Sandu „i-a distrus pe toți cei de dreapta, pentru a nu avea concurență și folosește viziunile europene ca să-și consolideze puterea”. Dodon a remarcat că diaspora nu va avea unde să se întoarcă, dacă va vota pentru Sandu. El a explicat că autoritățile încearcă să inducă în eroare alegătorii, ca și cum cei de stânga nu ar avea niciun fel de șanse și „îi sperie cu cifre din sondaje la comandă”. „Dar acum trebuie să ieșim la vot în masă. Și putem învinge cu adevărat. Dacă nu facem asta acum, în următorul mandat al Maiei Sandu Moldova nu va supraviețui”, a subliniat Dodon./snicolau/dstanesc
(www.ria.ru – 18 octombrie)