PNL va depune un proiect de lege în baza căruia un referendum local să se poată desfășura simultan cu alegerile

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (18 octombrie) – Realizator: Petruța Dinu – Parlamentarii PNL vor depune săptămâna viitoare un proiect de lege în baza căruia organizarea unui referendum local să se poată desfășura simultan cu alegerile prezidențiale, parlamentare sau europarlamentare – a anunțat vineri președintele formațiunii, Nicolae Ciucă. În cazul în care propunerea nu va fi adoptată de către Parlament, pentru referendum se vor organiza secții de vot distincte – menționează liderul PNL.
Nicolae Ciucă: Legalitatea acestui demers este foarte clară. Ceea ce trebuie să rezolvăm este legat de acea prevedere legală conform căreia referendumul se poate efectua în același timp cu alegerile generale, alegerile prezidențiale sau europarlamentare. Se poate solicita urgența unui astfel de demers legislativ și poate să treacă./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/ilapadat