Statele membre ale Uniunii Europene şi-au exprimat în mod explicit sprijinul pentru Chişinău şi condamnă Rusia pentru încercările constante de a-i submina traseul democratic.
O secţiune specială cu privire la Republica Moldova a fost inclusă în declaraţia finală a Consiliului European în urma unei iniţiative a României, după cum au declarat pentru corespondentul RRA Bogdan Isopescu surse din Consiliu. Acestea au precizat că România a propus şi un al doilea subiect – diferenţele de preţ la energie între ţările din estul Uniunii, care plătesc mai mult, şi cele din vest.
Reporter: În varianta finală a declarației liderilor europeni, sprijinul pentru Republica Moldova figurează ca un capitol în sine. Mesajul este că Moldova se află pe drumul reformelor care, în final, vor asigura stabilitatea economică a țării și implicit un nivel de trai mai bun. Mai mult, Rusia este condamnată pentru interferențe, pentru manipulare și pentru încercările de a slăbi drumul european al Moldovei.
Un al doilea element pentru care România a insistat în cadrul consiliului este punctul în care liderii europeni solicită Comisiei Europene să analizeze motivele pentru care prețurile la energie în anumite regiuni europene tind să fie mai mari decât cele din restul blocului comunitar. Una din probleme ar fi interconectivitatea slabă a rețelelor în anumite țări și blocajul care are loc în regiunea de centru a Europei, în special în zona Austriei și Ungariei. Astfel, state precum România nu pot profita de importuri bune, de momente în care piața europeană oferă prețuri mai bune.
Conform comunicării Președinției României, după încheierea consiliului, președintele Klaus Iohannis a insistat în consiliu ca executivul european să facă o analiză pentru stimularea conectivității și pentru îndepărtarea blocajelor structurale de la nivelul rețelelor de transmisie a energiei./csimion
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 18 octombrie