Autorităţile anunţă că de luni încep reparaţiile la partea românească a podului Giurgiu – Ruse

Autorităţile anunţă că de luni încep reparaţiile la partea românească a podului Giurgiu – Ruse. Activităţile se vor efectua simultan cu cele aflate în curs pe partea bulgară, începând de la jumătatea podului. Din acest motiv, pe o distanţă de aproximativ 150 de metri circulaţia va fi dirijată de poliţiştii de frontieră. Şoferilor aflaţi în tranzit transfrontalier li se recomandă să utilizeze şi celelalte puncte de trecere de la graniţa cu Bulgaria şi să consulte aplicaţia „Trafic online”, disponibilă pe site-ul Poliţiei de Frontieră./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 octombrie