Persoanele care solicită notarilor publici reconstituirea actelor distruse de calamități vor putea fi scutite de plata onorariilor

Persoanele care solicită notarilor publici reconstituirea actelor distruse de calamități vor putea fi scutite de plata onorariilor, potrivit unui proiect de ordin al ministrului justiției, pus în dezbatere publică pe site-ul instituției. La elaborare acestui document s-a ținut cont de contextul evenimentelor meteorologice extreme din România, dar și de efectele deosebit de grave produse asupra comunităților din zonele afectate, printre care se numără și distrugerea unor documente notariale aflate în arhivă sau posesia persoanelor sinistrate, a anunțat Ministerul Justiției într-un comunicat. De asemenea, s-a apreciat că această propunere de reglementare nu trebuie limitată la evenimentele din septembrie și trebuie să aibă aplicabilitate și pe viitor, în cazul oricărei calamități./avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 20 octombrie)