Consiliul General al Municipiului București se va pronunța asupra propunerii primarului Nicușor Dan de organizare a unui referendum local

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (21 octombrie) – „Radiojurnal” – Realizator: Nicoleta Turcu – Consiliul General al Municipiului București se întrunește de la această oră pentru a se pronunța asupra propunerii primarului Nicușor Dan de organizare a unui referendum local în aceeași zi cu primul tur al alegerilor prezidențiale. Majoritatea partidelor și-au anunțat susținerea pentru consultarea populară, însă deocamdată nu se știe dacă vor fi folosite aceleași secții de votare și aceleași birouri electorale ce vor fi organizate pentru scrutinul prezidențial. Este nevoie de o modificare legislativă în acest sens, pe care liberalii vor să o facă în procedură de urgență. Dar dacă proiectul PNL nu trece de votul Parlamentului, scrutinul ar urma să aibă totuși loc în aceeași zi; vor fi însă costuri mai mari, cu cel puțin șapte milioane de lei, a explicat Nicușor Dan.
Nicușor Dan: Dacă există acest text de lege, cheltuielile vor fi mici, vor fi mai puțini oameni; dacă nu există, el trebuie organizat separat. În primul rând se va constitui un alt Birou Electoral Municipal și primarii de sector au principala atribuție, ca și la toate celelalte rânduri de alegeri, de a găsi spații, de a pune cabine și toată logistica necesară. Dacă facem referendum separat, costurile sunt undeva între șapte și 10 milioane de lei și, imediat după ce vom vota în Consiliul General convocarea referendumurilor, vom vota și o rectificare pentru că acești bani să fie în bugetul nostru, ca să putem să plătim toate cheltuielile.
Realizator: Referendumul vizează creșterea atribuțiilor Primăriei Capitalei în ceea ce privește repartizarea banilor din taxele și impozitele locale; de asemenea, bucureștenii ar urma să spună dacă doar primarul general va elibera autorizațiile de construcție, pe fondul disputelor cu primăriile de sector și al acuzațiilor că de foarte multe ori s-a construit ilegal în capitală. Consilierii PSD vor să introducă o întrebare suplimentară legată de implicarea primăriilor pentru prevenirea consumului de droguri în școlile și liceele din București./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/ilapadat