Realizator: Mihaela Enache – Camera Deputaților a adoptat în calitate de for decizional eliminarea plafonului de 50 de milioane de euro pe cifra de afaceri de la care companiile cu activități în domeniile petrol și gaze naturale plătesc un impozit suplimentar. Măsura se aplică pentru anul viitor, iar în unele situații și în 2026. Inițiatorii – un social-democrat și doi deputați din partea grupului minorităților naționale – spun că măsura asigură reglementări unice pentru toți jucătorii din piața de petrol și gaze, iar companiile mari nu vor mai putea evita aplicarea supraimpozitării prin înființarea unor sucursale care au venituri sub plafonul prevăzut de legislația în vigoare. Deputatul USR Cristina Prună consideră însă că banii obținuți din această impozitare nu vor fi folosiți pentru nevoile cetățenilor.
Cristina Prună: Gazele naturale, resursele acestei țări sunt ale românilor și oamenii ar trebui să beneficieze de pe urma lor. Problema e că dumneavoastră luați acești bani și îi duceți tot în cheltuieli curente ale statului, tot felul de programe care n-au niciun impact asupra vieții oamenilor, în loc ca banii din aceste resurse naturale să se ducă în pensiile românilor./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 22 octombrie)