Marţi, 22 octombrie se împlinesc 180 de ani de la naşterea unei renumite actrițe, Sarah Bernhardt, una dintre cele mai cunoscute figuri din istoria teatrului francez. Sarah a dus teatrul francez în toate colțurile lumii, a dictat tendințele modei, a ținut prima pagină a ziarelor și a devenit un mit încă din timpul vieții.
Pe numele real Henriette-Rosine Bernard, s-a născut la 22 octombrie 1844, la Paris, fiind fiica nelegitimă a unei curtezane, pe nume Judith-Julie Bernardt, care muncea ca modistă într-un atelier și își completa veniturile pentru a-și crește copiii lucrând noaptea sub numele Youle.
Va fi abandonată de mamă, care îşi ducea viața de noapte la Paris, şi își va petrece copilăria la Quimperlé, în Franța, fiind îngrijită de o dădacă.
A fost încurajată să urmeze o carieră artistică de către unul dintre amanții mamei sale, ducele de Morny.
Acesta îi asigură educația, înscriind-o la pensionul domnișoarei Fressard și, mai apoi, în anul 1853 la mănăstirea Grand Champs din Versailles (astăzi, Lycée privé Notre-Dame-du-Grandchamp în cartierul Saint-Louis).
Sarah devine o catolică ferventă și joacă primul ei rol, un înger, într-un spectacol religios.
În 1858, Sarah părăsește mănăstirea și este înscrisă la Conservator.
În anii 1862-1863, are o scurtă apariție la Comedia Franceză (1862-1863), apoi, din anul 1866 va juca, până în 1872, în trupa teatrului Odeon, unde a jucat în rolul Kean, de Alexandre Dumas (tatăl), și în Ruy Blas, de Victor Hugo, fermecând publicul cu „vocea ei de aur”.
În 1869, a jucat remarcabil pe scena Teatrului Național Odeon, în rolul lui Zanetto, la scurt timp fiind solicitată în toată Europa și în America și captivând publicul cu „voix d’or” (vocea ei de aur) și cu maniera ei realistă de a interpreta rolurile, implicată și emoțională. Se spune că interpreta rolurile cu o asemenea intensitate încât adesea leșina la sfârșitul pieselor de teatru.
În perioada 1872-1880, a revenit la Comedia Franceză unde a jucat în Fedra (Phedre) de Jean Racine, obținând un mare succes la Paris și Londra.
În 1879, Sarah Bernard i-a invitat pe marii noștri actori Aristizza Romanescu și Grigore Manolescu la Paris, ca bursieri ai Comediei Franceze.
În 1880, și-a înființat propria companie de teatru și a făcut un turneu în jurul lumii cu Dama cu camelii (La Dame aux camélias) de Alexandre Dumas fiul, Adrienne Lecouvreur de Eugene Scribe, patru piese scrise special pentru ea de Victorien Sardou și „Puiul de vultur” (L’Aiglon) de Edmond Rostand.
A devenit atât de cunoscută, încât următorii 40 de ani ai carierei ei i-au adus peste 120 de roluri în teatru și 11 roluri în film, chiar la începutul cinematografiei.
În cinematograful timpuriu, în 1900, a debutat în filmul Le duel d’Hamlet, dar ulterior a afirmat că detestă acest mediu.
La doar câțiva ani, în 1909, a acceptat să joace din nou într-un film, La Tosca, însă după ce a văzut rezultatul, actrița a cerut ferm ca negativul peliculei să fie distrus. În 1912, Sarah Bernhardt a devenit prima mare actriță de teatru care a apărut în noul mediu cinematografic, odată cu distribuția în producția Film d’Art, La dame aux camélias și cu interpretarea din Les amours de la reine Élisabeth. Cele două pelicule au adus încasări semnificative, oferindu-i lui Adolph Zukor, unul dintre cei trei fondatori ai Paramount Pictures, banii necesari pentru a pune bazele acestei companii.
Cariera sa cinematografică a continuat cu Adrienne Lecouvreur (1913), Jeanne Doré (1915) și Mothers of France (1917), ultimele două producţii fiind destinate ridicării moralul luptătorilor și al civililor în Primul Război Mondial.
A fost una dintre cele mai cunoscute figuri din istoria scenei franceze, fapt pentru care a primit Legiunea de Onoare în anul 1914.
Din anul 1915, după un accident suferit la un picior, care a dus la amputarea acestuia, a purtat o proteză de lemn și a jucat roluri în care putea să stea așezată cât mai mult.
Cea supranumită „Divina Sarah”, a efectuat nu mai puțin de patru turnee în țara noastră, în anii 1888, 1893, 1904 şi 1908.
Referitor la viața sa privată, aceasta a fost extrem de agitată, în parte din pricina modului său natural de a trăi, în parte ca scenariu pentru a se menţine în atenţia publicului.
După ce, la vârsta de douăzeci de ani, a născut singurul său copil, pe Maurice Bernhardt, rod al unei aventuri cu un prinț belgian, Henri Florent de Ligne, ulterior actrița a avut mai mulți iubiți, printre care Charles Haas, un tânăr monden pentru care a făcut o adevărată pasiune, dar care a tratat-o ca pe o femeie ușoară și a înșelat-o de nenumărate ori în timpul relației.
Au fost menţionate şi relaţiile sale cu artiștii Paul-Gustave Doré și Georges-Jules-Victor Clairin, cu actorii Jean Mounet-Sully, Lucien-Germain Guitry și Lou Tellegen (Louis Bernard Edmon van Dommelen) sau cu doctorul Samuel Pozzi, ba chiar cu Vicor Hugo și cu Eduard al VII-lea, prințul de Wales.
De asemenea, în anii 1874-1875, Sarah a avut relații apropiate cu politicianul Léon Gambetta, cu Henri Ducasse și Contele Remusat care o plăteau pentru a le fi alături.
În anul 1882, actrița s-a căsătorit la Londra cu un actor de origine greacă, Aristides Damala, dar, cum acesta era dependent de morfină, relația lor nu va dura, cu toate că ea va rămâne soția lui legitimă până la moartea actorului, în 1889, la vârsta de 34 de ani.
Sarah Bernhardt a declarat, de altfel, că ar fi avut în jur de 1.000 de iubiți, informație greu de dovedit, desigur, și că obișnuia să doarmă într-un sicriu din lemn de trandafir căptușit cu scrisori de dragoste ale unora dintre aceștia.
De asemenea, ei îi plăceau animalele sălbatice şi exotice, existând informaţii că deţinea, în casă, cel puţin un leu și șase cameleoni.
A fost prima vedetă care și-a exploatat imaginea pentru produse derivate, făcând diverse reclame, de la produse alimentare la absint.
A contribuit, în perioada Belle Epoque, la „crearea mitului pariziencei“, fiind slabă în epoca femeilor cu forme rotunde, era roșcată – numită culoarea diavolului -, era mamă celibatară, dar cel mai mult se mândrea cu faptul că a dus peste tot în lume cultura franceză.
Sarah Bernhardt a murit pe 26 martie 1923, la vârsta de 78 de ani, după o criză renală acută.
Guvernul francez i-a organizat marii actrițe funeralii naționale și a fost înmormântată la Paris, cu toate onorurile cuvenite, în Cimitirul Père-Lachaise.
Este adevărat că parte din mitul lui Sarah Bernhardt se datorează și unei mașini de autopromovare inedite, în contextul în care impresarul vedetei, Edward Jarret, care a reușit să îi organizeze „turnee faraonice“, a înțeles repede eficacitatea promovării unor comportamente excentrice ale actriţei.
Dincolo de aceasta, însă, Sarah Bernhardt a fost una dintre primele celebrități veritabile, femeie de afaceri, un simbol al modei, sculptor, director de teatru, o vizionară, o curtezană, o femeie care a împins limitele de gen dincolo de canoanele vremii.
