Secretarul general al ONU, António Guterres, a sosit în oraşul Kazan, unde se desfăşoară summitul BRICS. Ucraina a anunţat că vizita aduce grave prejudicii imaginii ONU.
Secretarul general al ONU, António Guterres, a sosit în oraşul Kazan, unde se desfăşoară summitul BRICS, la care participă, printre alți lideri, Vladimir Putin, liderul chinez Xi Jinping și prim-ministrul indian, Narendra Modi. Ucraina a criticat dur decizia lui Guterres de a participa la summitul de la Kazan, specificând că ea aduce prejudicii de imagine pentru ONU.
‘Secretarul general al ONU a respins invitația Ucrainei de a lua parte la primul Summit global pentru pace din Elveția, dar, în același timp, a acceptat o invitație de a participa la summit-ul de la Kazan, primită din partea criminalului de război Putin. Aceasta este o alegere greșită care nu ajută cauza păcii’, a precizat Ministerul ucrainean de Externe, într-o declarație postată pe rețeaua X (fostă Twitter).
În ajunul vizitei, reprezentantul oficial al lui Guterres a declarat că secretarul general al ONU intenționează să se întâlnească joi cu Putin pentru a discuta modalitățile de a pune capăt războiului din Ucraina.
‘Secretarul general va confirma poziția sa bine cunoscută cu privire la războiul din Ucraina și condițiile pentru o pace justă, bazată pe Carta ONU, dreptul internațional și rezoluțiile ONU’, a susţinut Haq (citat de Interfax).
Haq a mai remarcat că participarea la summiturile BRICS este o practică încetăţenită pentru Guterres, iar în trecut a participat la alte evenimente BRICS organizate în Africa de Sud. Adunarea Generală a ONU a adoptat mai multe rezoluții de condamnare a invaziei ruse din Ucraina. Guterres a vizitat ultima dată Rusia în aprilie 2022, la scurt timp după începerea unui război la scară largă. Ulterior, a purtat discuții cu Putin, după care a vizitat Kievul și s-a întâlnit cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski./vdraguta/schelaru
www.bbc.com/russian – 23 octombrie