Introducere
Timpul de lucru săptămânal nu a fost stabilit în cadru instituțional decât la jumătatea secolului al XIX-lea. Înainte de acest moment, noțiunea de repaus era inexistentă în mentalul colectiv, dar și în documente, astfel că o persoană ajungea să lucreze și 20 de ore pe zi, chiar 24, fără pauze. Statele nu se amestecau să reglementeze activitatea firmelor private și nici nu existau inițiative pentru stabilirea timpului de lucru a funcționarilor.
La începutul secolului al XIX-lea, în Statele Unite apar inițiative legislative pentru stabilirea timpului de lucru de opt ore, inițial pentru femei și copii care lucrau în fabrici. Ulterior, în anii 30 a apărut o lege care stabilea timpul de lucru pe zi și săptămână.
Munca, de la obligație, la drept reglementat
În dicționarele de specialitate, munca este definită drept ”un efort fizic și intelectual pentru a obține un rezultat dorit”. În acest sens, munca a fost asociată cu efortul de supraviețuire, pe care indivizii trebuie să-l depună, în calitate de supuși și nu cetățeni, cu drepturi (cetățeni au devenit după Revoluția Franceză). Până la începutul secolului al XIX-lea, individul era asociat cu un mijloc de producție, cu scopul de produce capital. În acest sens, Karl Marx și alți intelectuali de stânga au elaborat studii în care au fost analizate condițiile deplorabile de muncă. Lucrarea „Das Kapital” explorează condiția muncitorului din fabrică, a copiilor și femeilor, care munceau peste 20 de ore zilnic. Peste timp, personalitatea lui Marx a fost asociată cu apariția regimurilor totalitare, iar lucrările sale au fost abandonate. În secolul al XIX-lea, în Statele Unite, primele legi pentru stabilirea timpului de lucru au apărut în 1850, însă au fost aplicate abia din 1870, când sunt stabilite și măsurile penale. În 1869, președintele Ulysses S.Grant a aprobat o proclamație prin care a garantat timpul de lucru de opt ore pentru funcționarii publici.
În Australia, timpul de lucru era de peste 18 ore pe zi, în fabrici, însă după lungi dezbateri, în 1850 apare o lege care stabilește timpul de lucru pe zi la maxim 8 ore. Legea din Austria a fost preluată integral din Anglia, unde o lege similară a fost aprobată de Parlament, după lungi dezbateri.
În timpul Primului Război Mondial, în Statele Unite este reglementat timpul de lucru de opt ore pe zi și 48 de ore pe săptămână, în timp ce în Europa, cu excepția Angliei, nu existau încă astfel de legi. La începutul anului 1920, apare în Franța o inițiativă a Asociației Internaționale a Forței de Muncă, ce reușește să determine Parlamentul să aprobe un pachet legislativ favorabil timpului de opt ore de muncă pe zi și 48 de ore pe săptămână. În România, timpul de opt ore exista în practica instituțiilor, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, însă inițiativele private cereau mai mult de opt ore pe zi. Fără o lege care să reglementeze acest lucru, abia în 1936 începe să fie explorat acest demers, pentru a putea include și concediul de odihnă în pachetul de legi. La stat, concediul presupunea un număr de 22 de zile pe an, până în acel moment.
În 1936, Franța reușește să impună timpul de lucru 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, pentru privat și stat, iar acest model este preluat de Anglia, care impune în 1938 acest lucru. România aprobă o lege abia în 1938, după inspirație franceză iar Statele Unite merg și mai departe și aprobă timpul de lucru de 40 de ore pe săptămână, alături de un salariu minim de 25 de cenți pe zi în primul an și 40 de cenți pe zi în următorii șapte ani. Legea a purtat numele „Fair Labor standards act” și stabilea că muncitorul nu putea lucra mai mult de 44 de ore săptămânal, fără plata unui salariul suplimentar în primul an, 42 de ore săptămânal în al doilea an și 40 – din al treilea an. Această idee a fost inspirată din programul impus de Henry Ford în 1926, în fabricile Ford, unde timpul de lucru a fost stabilit la opt ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, cu un salariu de 5 dolari pe zi.
Autor: Alexandru Eduard Balaci
*
Bibliografie
https://www.cultureamp.com/blog/40-hour-work-week
https://www.britannica.com/money/Fair-Labor-Standards-Act
RADOR – 24 octombrie
