AMMAN — Ministrul Afacerilor Externe din România, Luminița Odobescu, a salutat relațiile avansate București-Amman, afirmând că cele două țări „și-au aprofundat și și-au extins în mod continuu cooperarea, în ciuda schimbărilor și răsturnărilor geopolitice uriașe”.
„Îmi face mare plăcere să vizitez Iordania, o țară pe care România a considerat-o întotdeauna un partener de încredere și un prieten apropiat. Anul viitor, țările noastre vor sărbători 60 de ani de relații diplomatice. 60 de ani în care s-au înregistrat schimbări geopolitice uriașe, dar în care Iordania și România și-au aprofundat și extins în mod continuu cooperarea”, a spus ministrul într-un interviu recent pentru The Jordan Times.
Odobescu a vizitat Iordania săptămâna trecută și a purtat discuții cu viceprim-ministrul și ministrul de externe Ayman Safadi cu privire la relațiile iordaniano-române și la evoluțiile regionale.
„Din punct de vedere politic, suntem aliniați în sprijinul nostru pentru soluții pașnice, echitabile și echilibrate în Orientul Mijlociu și în alte regiuni, precum și în angajamentul nostru pentru o ordine internațională bazată pe reguli”, a spus ea.
Despre relația economică cu Iordania, ministrul de Externe a spus: „România este astăzi unul dintre principalii parteneri comerciali ai Iordaniei în Europa și un susținător ferm al unei cooperări mai strânse UE-Iordania. Rezultatele bune ale comerțului nostru bilateral pot fi simțite direct de iordanieni în viața lor de zi cu zi — cu siguranță ați mâncat mansaf făcut cu miel românesc și pâine făcută cu grâu românesc.”
„În ultimii doi ani, România a fost principalul furnizor al Iordaniei pentru aceste două produse, iar cooperarea în domeniul agriculturii are un potențial de creștere enorm. Companiile românești au contribuit la construirea de proiecte majore de infrastructură în toată Iordania. Privind în viitor, există perspective promițătoare pentru continuarea dezvoltării cooperării noastre în domenii cheie precum energia și IT. Turismul este, desigur, unul dintre sectoarele de cooperare cu cea mai rapidă creștere, cu un număr tot mai mare de români care vizitează Iordania, precum și de iordanieni care călătoresc în România.
„Cea mai puternică legătură bilaterală este, cred, de departe, afinitatea și prietenia autentică dintre popoarele noastre, întărite de legăturile noastre educaționale și culturale. Peste 13000 de studenți iordanieni au absolvit universități românești de-a lungul anilor și mulți dintre ei au ajuns să privească România ca pe o a doua casă. Avem mii de româno-iordanieni din familii mixte, care promovează cu mândrie limbile și tradițiile a două mari culturi”.
Întrebată despre evoluțiile regionale și despre războiul din Gaza, Odobescu a explicat că implementarea unei încetări a focului trebuie să fie prioritatea numărul unu care să asigure eliberarea în siguranță a tuturor ostaticilor și să permită fluxul continuu, sigur și neobstrucționat al ajutorului umanitar către Fâșie, în linie cu Rezoluția 2735 a Consiliului de Securitate al ONU.
„În acest scop, România sprijină planul propus de mediatorii Statele Unite, Egipt și Qatar. Salutăm în mod deosebit eforturile diplomatice iordaniene neobosite conduse de Majestatea Sa Regele Abdullah.
Comunitatea internațională are datoria de a fi recunoscătoare Iordaniei pentru că este, de mulți ani, o voce a rațiunii și a moderației în regiune. Iordania a oferit, de asemenea, un colac de salvare umanitar critic pentru populația din Gaza”.
Ministrul a explicat că România s-a implicat „activ” în atenuarea situației tragice din Gaza, încă de la începutul conflictului [în 7 octombrie].
„Am trimis mai multe transporturi de ajutor umanitar direct în Fâșie și, de asemenea, am colaborat cu Iordania pentru a livra provizii medicale spitalelor de campanie iordaniene din Gaza. Suntem pe deplin angajați să continuăm să asistăm în orice mod putem”.
Ea a adăugat că opt copii din Gaza au fost aduși în România pe 30 septembrie pentru tratament medical. „Și, cred, imaginea acestor copii și a multora ca ei este cea care pune în evidență datoria noastră colectivă ca și comunitate internațională. Trebuie să ne asigurăm că toți acești copii au un viitor”.
„Cel mai mare risc al spiralei actuale de instabilitate și violență este ca o întreagă generație să crească fără speranță și fără perspective. Ei vor deveni pradă ușoară pentru forțele radicalismului și intoleranței”.
Ea a explicat că „scenariul post-conflict din Gaza ar trebui să conducă la crearea unui orizont politic viabil pentru poporul palestinian. România a fost întotdeauna un susținător puternic al soluției cu două state și o considerăm cea mai bună opțiune pentru o pace durabilă și pentru securitate în regiune”.
Referitor la escaladarea din Liban, ministrul și-a exprimat îngrijorarea profundă cu privire la creșterea violenței și la volatilitatea ridicată a situației de securitate.
„România, împreună cu partenerii săi internaționali, a cerut în mod repetat tuturor părților reținere pentru a preveni escaladarea ulterioară și suferința umană. Susținem pe deplin eforturile diplomatice ale Statelor Unite și ale Franței, care vizează încetarea ostilităților și dezamorsarea tensiunilor din regiune, luând în considerare și preocupările de securitate ale tuturor celor afectați de situația actuală”.
Ea a subliniat, de asemenea, că este din ce în ce mai clară necesitatea unei „înțelegeri diplomatice mai ample, la fel ca și imperativul implementării pe deplin a Rezoluției 1701 a Consiliului de Securitate al ONU”.
O preocupare imediată și presantă este protejarea populației civile, cu respectarea deplină a dreptului internațional umanitar.
„Pe 4 octombrie, România a trimis 8 tone de ajutor umanitar pentru populația libaneză afectată de criza în curs de desfășurare. Căutăm modalități prin care putem continua această asistență, ținând cont de situația de pe teren. România consideră Libanul un prieten și un partener și am pledat cu fermitate, în calitate de stat membru al UE, pentru un sprijin puternic și coordonat din partea Uniunii Europene pentru Liban și poporul său.”
„Actuala criză din Liban este, din păcate, cea mai recentă dintr-o serie care afectează grav securitatea și stabilitatea întregii regiuni și produce efecte globale. Comunitatea internațională se confruntă cu crize multiple care generează noi victime în fiecare zi. Acestea pot fi soluționate numai prin acțiuni colective puternice și coordonate. Dreptul internațional și principiile umanitare trebuie să fie susținute și consolidate.
„La fel, Iordania a fost un pilon indispensabil pentru toate eforturile diplomatice și umanitare care vizează pacea și securitatea. România este pregătită să consolideze cooperarea bilaterală cu Iordania, astfel încât țările noastre să poată contribui în continuare la pacea regională și globală”.
THE JORDAN TIMES (Iordania), 23 octombrie 2024 – autor: Raed Omari
Traducerea: Cristina Zaharia /RADOR RADIO ROMÂNIA