Europarlamentarul Hannes Heide, membru al Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European, a declarat că Austria a blocat prea mult timp aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România.
Heide i-a solicitat candidatului nominalizat de Austria la funcţia de comisar european pentru migraţie, Magnus Brunner, să exercite presiuni asupra Vienei pentru a renunţa la vetoul său: „Brunner şi-a definit deja poziţia conform căreia Bulgaria şi România îndeplinesc toate condiţiile pentru aplicarea integrală a acquis-ului Schengen. Este inacceptabil să existe argumente diferite la Bruxelles şi la Viena, astfel încât aştept o poziţie unitară în această problemă”, a declarat europarlamentarul din grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Hannes Heide. Comentariul său a fost făcut, după ce candidatul Austriei la funcţia de comisar european, Magnus Brunner, a susţinut ridicarea vetoului împotriva Bulgariei şi României. „Cele două ţări îndeplinesc condiţiile pentru a deveni membre cu drepturi depline în Spaţiul Schengen”, potrivit răspunsurilor scrise ale lui Brunner, publicate înainte de audierea din Parlamentul European din data de 5 noiembrie./ddaniela/rlambru
(www.bnr.bg – 26 octombrie)