Investițiile în energia verde au crescut în România

Investițiile în energia verde au crescut și în România, iar Strategia energetică națională până în 2030 prevede creșterea independenței energetice prin investiții strategice, precum finalizarea grupurilor 3 și 4 de la Cernavodă, realizarea hidrocentralei de la Tarnița-Lăpușești și a Complexului hidrotehnic Turnu Măgurele-Nicopole.

Județul Vaslui va avea cel mai mare parc eolian din regiunea Moldovei, cu 23 de turbine fiecare, cu o putere instalată de 6,1 megawați. Pe lângă beneficiul uriaș al producției energiei verzi, investiția va crea și câteva sute de locuri de muncă în regiune, după cum relatează corespondentul Radio România Actualități, Alina Darie.

Reporter: Proiectul a fost deschis oficial în aceste zile, iar investiția are o valoare de peste 200 de milioane de euro. Pe lângă energia verde produsă în zonă, un alt beneficiu va fi reprezentat și de cele 500 de noi locuri de muncă, spunea Adrian Dugulan, directorul general al companiei PPC Renewables România, cea care realizează acest proiect la Vaslui.

Adrian Dugulan: Din punctul de vedere al locurilor de muncă, muncitori necalificați în parte de construcție, în parte suport, dar dacă contractorii noștri o să găsească inclusiv forță de muncă calificată, o să luăm de aici inclusiv ingineri.

Reporter: Prezent la lansarea proiectului pentru realizarea parcului eolian de la Vaslui, ministrul energiei, Sebastian Burduja, a subliniat importanța unei asemenea investiții pentru întreaga zonă a Moldovei. Sebastian Burduja: Această energie verde înseamnă șansa acestei zone să creeze locuri de muncă și să aibă un argument în plus pentru atragerea investitorilor.

Reporter: Parcul eolian va fi amplasat pe terenurile din localitățile Deleni, Costești și Bogdănești, iar energia produsă de vânt va fi transportată în localitatea Banca, unde se află o stație de transformare deja construită. /RADOR RADIO ROMÂNIA//geftene/lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 28 octombrie