Situaţia este tensionată în Georgia, unde preşedintele şi partidele de opoziţie au respins rezultatele alegerilor şi şi-au chemat susţinătorii în stradă, astăzi.
Uniunea Europeană şi Statele Unite cer anchetarea acuzaţiilor de fraudă, în timp ce Rusia respinge acuzaţiile că s-ar fi amestecat în procesul electoral.
Reporter: Cătălina Creţu – Rusia afirmă că forţe externe încearcă destabilizarea Georgiei după controversatele alegeri care au avut loc în această ţară în urmă cu două zile. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins totodată, acuzaţiile că Rusia s-ar fi amestecat în procesul electoral din Georgia, transmite Reuters.
Preşedintele acestei ţări, Salome Zurabişvili, a denunţat ieri „o operaţiune specială a Moscovei” şi a spus că nu recunoaşte rezultatul alegerilor, câştigate de partidul pro-rus Visul Georgian, al oligarhului Bidzina Ivanişvili. Salome Zurabişvili şi partidele de opoziţie le-au cerut susţinătorilor lor să iasă, astăzi, în stradă pentru a protesta. Totodată, Uniunea Europeană şi Statele Unite au cerut investigarea transparentă a acuzaţiilor privind fraude electorale.
De asemenea, observatori OSCE au constatat o serie de nereguli de-a lungul perioadei electorale, inclusiv promovarea dezinformărilor ruseşti de Visul Georgian. Formaţiunea, care se află la putere de 12 ani, a adoptat în ultima perioadă un discurs tot mai anti-occidental şi a promovat o serie de măsuri care par de inspiraţie rusească, inclusiv o lege privind aşa-numiţii agenţi străini.
Înainte de alegeri, opoziţia georgiană, dar şi numeroşi analişti din Georgia şi din afara acesteia au avertizat că o victorie a Visului Georgian ar putea duce la abandonarea parcursului european al Georgiei şi revenirea ţării în sfera de influenţă a Rusiei. /geftene/csimion
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 28 octombrie