Capitala Ucrainei, vizată de un nou atac cu drone ruseşti

RADOR RADIO ROMÂNIA (31 octombrie) – Kievul a fost vizat de un nou atac cu drone ruseşti, în noaptea de miercuri spre joi. Alerta de raid aerian a fost declanşată de două ori în cursul nopții și a durat, în total, două ore și jumătate. Autorităţile au transmis că toate dronele rusești care amenințau Kievul au fost neutralizate de forțele și mijloacele de apărare aeriană și de echipamentele de război electronic. Joi dimineaţă, Administrația Militară Locală Kiev și Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgență al Ucrainei au raportat un incendiu pe o suprafaţă de 50 de metri pătraţi, ca urmare a căderii de resturi dintr-o dronă rusească doborâtă. Incendiul a avut loc pe un șantier din cartierul kievean Podilsk şi nu s-a soldat cu victime. De asemenea, au fost avariate ferestrele din trei clădiri rezidențiale cu cinci etaje din apropiere și dintr-o clădire administrativă cu două etaje. De la începutul lunii octombrie, rușii au efectuat 20 de atacuri aeriene masive asupra capitalei ucrainene. În ultimele 31 de zile, capitala ucraineană a avut o o singură zi fără alertă de raid aerian. În ultima lună, locuitorii Kievului au fost alertaţi de sirenele de raid aerian, în medie, de două ori pe zi. „Acest lucru demonstrează terorizarea constantă și sistematică a populației civile pașnice din Ucraina” – a subliniat administrația.

(Agenția de presă RBC – 31 octombrie)/sdan/asalar