Realizator: Nicoleta Turcu – În Republica Moldova, Curtea Constituţională examinează joi rezultatele referendumului din 20 octombrie referitor la introducerea în Constituţie a vectorului integrării în Uniunea Europeană. Membrii Curţii au respins demersul comuniştilor privind invalidarea rezultatelor. Simpatizanţi ai partidelor pro-ruse de opoziţie protestează în faţa clădirii, după cum transmite Victor Pogor de la Radio Chişinău.
Reporter: Magistrații Curții Constituționale examinează cererea Comisiei Electorale Centrale cu privire la confirmarea rezultatelor referândumului republican constituțional. La ședință participă conducerea Comisiei Electorale Centrale, precum și deputați ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Comuniștii au depus o contestație prin care au cerut invalidarea rezultatelor referendumului, solicitare respinsă de membrii Înaltei Curți. De asemenea, PCRM a cerut renumărarea voturilor în cadrul referendumului. Cererea este analizată de Curte în contextul examinării cererii Comisiei Electorale Centrale cu privire la confirmarea rezultatelor referendumului. Un grup de protestatari, simpatizanți și lideri ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor pichetează sediul Curții. S-au alăturat protestului și unii foști candidați la prezidențiale, deputați afiliați fugarului Ilan Șor, condamnat în dosarul frauda bancară. Pe 25 octombrie, Comisia Electorală Centrală a declarat valabil referundumul privind introducerea în Constituție a cursului de integrare europeană a Republicii Moldova, pentru opțiunea DA votând 50,35% din alegători./RADOR RADIO ROMÂNIA/rpatulea/asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 31 octombrie)