Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova  în  încheirea Festivalului  Naţional  de Teatru

Încheierea Festivalului Naţional de Teatru ediţia cu numărul 34 a aparţinut Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova cu spectacolul „Hamlet”. Cu o distribuţie numeroasă, a dominat scena Teatrului Naţional I. L. Caragiale cu două reprezentaţii consecutive, de la orele 15:00 şi de la orele 21:30.

Dramă, pasiune şi umor, cam aşa s-ar descrie „Hamlet”, o poveste clasică, nemuritoare, scrisă de William Shakespeare.

Distribuția spectacolului craiovean este alcătuit din: Hamlet (Vlad Udrescu), Claudius (Claudiu Mihail), Gertrude (Ramona Drăgulescu), Ofelia (Flavia Hojda, Theodora Bălan), Polonius (Raluca Păun), Laertes (Alex Stoicescu), Fantoma (Eugen Titu), Rosencrantz (Cătălin Vieru), Guildenstern (Darko Huruială), Gropar 1/Al treilea actor din piesă (Marian Politic), Regele din piesă/Preotul (Angel Rababoc), Regina din piesă/Gropar 2 (Costinela Ungureanu), Străjer 1 (Mircea Mogoșeanu), Străjer 2 (Mihnea Presură).

Actriţa Flavia Hojda despre experienţa în cadrul Festivalului Naţional de Teatru: Îmi amintesc prima experiență la Festivalul Național de Teatru, pe când eram la facultate, și alături de colegii mei despicam programul, punându-l cap la cap ca într-un puzzle, ca să ne asigurăm că vom vedea toate spectacolele. Acum, mă uit la public de pe scenă, prin ochii Ofeliei din Hamletul regizat de Declan Donnellan. Un spectacol clădit cu povești, a cărui repetiții au început cu întrebarea: Care e diferența dintre existență și viață? Avem nevoie de atenție, avem nevoie să fim văzuți pentru a simți că existăm cu adevărat? Ofelia trăiește într-o lume dominată de bărbați, care îi cere să se conformeze, prinsă între dorința de a fi pe placul celor din jur și nevoia de a-și găsi propria libertate. Zi de zi, acceptă acest rol impus, însă în interiorul ei mocnește o furie tăcută și o dorință reprimată de a se exprima autentic. În lipsa unei figuri materne, Ofelia încearcă să-și păstreze echilibrul într-o lume care îi scapă de sub control. În această existență apăsătoare, Hamlet e singura persoană care pare să o înțeleagă, dar chiar și el se schimbă brusc. Moartea tatălui ei o prăbușește complet. Atunci când pierdem pe cineva drag, o parte din noi dispare odată cu acea persoană, o latură care trăia doar prin legătura cu ea. Cu mintea fragmentată de durere, Ofelia găsește o voce nouă în acest haos, renunță la constrângeri, eliberându-se de rolul pe care alții l-au creat pentru ea. Dar când conștientizează că tatăl ei, într-adevăr nu se va mai întoarce, înțelege că nu mai poate să existe în această lume.

Regia spectacolului poartă semnatura lui Declan Donnellan, un cunoscut regizor britanic de teatru şi film, ce a regizat producții de teatru pe scene celebre din întreaga lume, director asociat al Teatrului Național din Londra. Printre acestea se numără Teatrul Național Regal din Londra şi Teatrul Dramatic Maly din Sankt Petersburg.  cenografia este realizata de Nick Ormerod, care în 1981, împreună cu Declan Donnellan, a pus bazele renumitei companii de teatru Cheek by Jowl, cu care au mers peste tot în lume.

Actorul Alex Stoicescu despre rolul din „Hamlet” şi experienţa cu Declan Donnellan și Nick Ormerod: Totul începe cu plecarea în Franța. Laertes pleacă la „studii” și lasă în urmă un tată prea strict, o soră căruia i se ia mai mult decât i se dă și o lume pe care nu o găsește potrivită gusturilor sale. După ce moartea își face simțită prezența, Laertes se întoarce cu o dorință de răzbunare fără limite. Intuiția și impulsul meu mă conduceau spre o relație caldă între Laertes și Ofelia pentru a crea o bază ce avea să servească momentului când Laertes își pierde sora. Regizorul Declan Donnellan a simțit diferit și a creat un personaj rece, dur și strict în ceea ce privește relațiile cu oamenii din jurul lui. Astfel, Laertes, pe care I-am înconjurat de disciplină și strictețe, împrumută defecte și calități de la Polonius, defecte care se revarsă, din păcate mult, și asupra Ofeliei. Sunt extrem de recunoscător pentru acestă experiență. Mă bucur enorm că am avut ocazia de a lucra cu minunata echipă a Teatrului Național craiovean și că am avut parte de întâlnirea cu Declan Donnellan și Nick Ormerod.

credit foto: Adi Bulboaca, FNT.ro 

Mihaela Necula – RADOR