Realizator: Cristian Bâcâin – Salvatorii spanioli fac eforturi să ajungă în zonele încă blocate de inundațiile catastrofale și au deschis o morgă provizorie, în condițiile în care numărul morților a ajuns la 205. Printre ei, și patru români, unul confirmat de autoritățile de la București și o familie cu un copil dintr-un alt cartier al Valenciei, anunțați de presa spaniolă. Corespondentul RRA Alin Petrică transmite.
Reporter: Cotidianul ABC a scris prima dată oficial despre familia de români din La Torre, din cartierul valencian, iar ABC este o publicație cât se poate serioasă, nu se poate pune la îndoială calitatea informațiilor publicate de ei. Eu am fost în cartierul La Torre și în împrejurimi. Este mult noroi, aceasta este descrierea. Mult noroi, multe mașini, una peste alta, multe mașini deschise, întoarse pe toți și mulți oameni, foarte mulți oameni la lucru, voluntari și localnici care cu găleți, cu mături, cu lopeți au făcut curat, au făcut poteci, au scos resturi, au scos bolovani din magazine, din încăperi, de pe stradă, de peste tot și mii de oameni au traversat cu piciorul podul care leagă orașul peste râul Turia de acest cartier La Tore, cu apă și cu mâncare. O problemă specială este însă în localitățile din interior, care sunt izolate. Acolo se ajunge foarte greu, acolo armata duce de mâncare și nu este curent, nu este apă potabilă, iar oamenii, mulți bătrâni, nu au comunicare; sunt bătrâni dispăruți în sate, 5, 6, 7, 8, câte opt în fiecare sat, despre care n-a mai auzit nimeni nimic, iar aceștia încă sunt trecuți la dispăruți.
Realizator: 16 români sunt pe lista dispăruților, iar Ministerul de Externe verifică informațiile despre ei./csimion/cpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 noiembrie