În România au fost deschise 16 secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din Republica Moldova – trei în Bucureşti şi câte două la Cluj Napoca şi Iaşi. Secţii există şi în Braşov, Sibiu, Timişoara, Craiova, Oradea, Suceava, Bacău, Galaţi şi Constanţa.
Cetăţenii moldoveni pot vota cu buletinul de identitate valabil sau cu paşaport, între orele 7:00 şi 21:00. Colegul RRA Gabriel Pop a stat de vorbă cu o parte din alegătorii care şi-au exercitat deja votul la Bacău:
-: Este un moment de cotitură – am putea spune – pentru Republica Moldova. De asta trebuie să fim responsabili, să venim la vot și să alegem calea cea mai corectă pentru Republica Moldova.
-: Am făcut câteva sute de kilometri până aici.
Reporter: De unde veniți?
-: De la Bicaz, venim din Neamț. Este din nou un vot de revalidare a direcției europene a Republicii Moldova.
Reporter: Ce reprezintă acest vot pentru dumneavoastră?
-: Să realizăm un pic că drumul estic nu e chiar prioritatea numărul unu pentru Republica Moldova în momentul ăsta și să încercăm cât de cât să ne ținem mai departe de situațiile care se întâmplă acolo.
-: Sincer, e o speranță cumva că părinții mei și toată familia mea a rămas acolo, în Republica Moldova. Cred că pentru tinerii și pentru familia mea direcția este europeană, cu toții ne dorim, cel puțin din cercul meu de prieteni, cu toții votăm pro-Europa. /apostelnicu/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 noiembrie