Memoria, îmbunătățită fără medicamente sau intervenții chirurgicale

RADOR RADIO ROMÂNIA (5 noiembrie) – Un amestec de realitate virtuală, stimulare cerebrală non-invazivă și imagistică cerebrală este noua cale de a îmbunătăți memoria fără medicamente sau intervenții chirurgicale, testată cu succes la Universitatea Politehnică din Lausanne și descrisă în revista „Science Advances”. Concepută special pentru persoanele în vârstă care suferă de demență, tehnica oferă ajutor care le permite să înfrunte viața de zi cu zi cu mai multă încredere, fără dificultatea de a-și aminti, de exemplu, unde sunt cheile sau unde este parcată mașina. Această memorie spațială, în special, este stimulată de noua tehnică non-invazivă născută din colaborarea a trei laboratoare EPFL și experimentată la Campusul Biotech din Geneva. În teste a fost folosită tehnica Transcranial Temporal Interference Stimulation (tTIS), în care patru electrozi sunt plasați pe capul persoanelor sănătoase pentru a trimite impulsuri electrice țintite și nedureroase către hipocamp, regiunea creierului care organizează memoria spațială. Apoi, voluntarii și-au pus căștile pentru realitate virtuală și au fost cufundați într-o lume virtuală, în care au început să navigheze printr-o serie de locații și au fost nevoiți să-și amintească repere. Mediul virtual imersiv a fost ales de experimentatori pentru a măsura cu precizie capacitatea oamenilor de a-și aminti informațiile spațiale. „Când a fost aplicată stimularea, am observat o îmbunătățire clară a timpului de reamintire al participanților, adică timpul necesar pentru a începe deplasarea către locația unde se află obiectul”, observă Elena Beanato, coautor al studiului împreună cu Friedhelm Hummel. „Acest lucru ne face să credem – continuă cercetătoarea – că, prin stimularea hipocampului, am crescut temporar plasticitatea cerebrală. Aceasta din urmă, atunci când este combinată cu antrenamentul într-un mediu virtual, duce la o navigare spațială mai bună”. Mai mult, în timpul experimentului, imagistica prin rezonanță magnetică funcțională a făcut posibilă înregistrarea activității cerebrale în timp real, dezvăluind modificări ale activității neuronale asociate cu cele comportamentale și permițând cercetătorilor să înțeleagă mai în profunzime modul în care stimularea non-invazivă modulează funcțiile creierului. „Pe termen lung, intenționăm să folosim această abordare pentru a dezvolta terapii țintite pentru pacienții care suferă de probleme cognitive, oferind o modalitate non-invazivă de îmbunătățire a memoriei și a abilităților spațiale”, a spus un alt autor al cercetării, Olaf Blanke.

(www.ansa.it – 4 noiembrie)/oavram/ddaniela