Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din Statele Unite l-a informat pe unul dintre avocații principali ai președintelui ales Donald Trump că telefonul său mobil a fost ascultat de hackeri chinezi, au declarat joi pentru CNN trei surse familiare cu această chestiune. FBI a precizat că incidentul este parte a unei operațiuni de amploare care vizează republicani și democrați de top din politica americană și care este în desfășurare de luni de zile. FBI l-a informat săptămâna trecută pe avocatul Todd Blanche că hackerii au reușit să obțină unele înregistrări vocale și mesaje text din telefonul său, dar că niciuna dintre informații nu avea legătură cu Donald Trump, a declarat una dintre surse. FBI i-a furnizat lui Todd Blanche – care a trebuit ulterior să utilizeze un număr diferit de telefon – ceea ce hackerii au obținut, inclusiv comunicațiile cu familia sa, a declarat sursa. CNN a contactat FBI pentru comentarii. Todd Blanche este al doilea din cei doi avocați ai lui Donald Trump despre care se crede că au fost vizați de hackeri străini. CNN a raportat în august că avocata Lindsey Halligan a fost vizată ca parte a efortului de hacking iranian, deși momentul acestei tentative și amploarea oricărei piratări a dispozitivelor sau conturilor sale rămân neclare. Hackerii chinezi au vizat, de asemenea, alte figuri importante din jurul lui Fonald Trump, inclusiv pe Trump însuși și pe vicepreședintele ales J.D. Vance. Alte ținte au inclus pe ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner, și pe fiul preşedintelui ales, Eric Trump, membri ai campaniei Kamala Harris-Tim Walz și membri ai administrației Biden, a raportat anterior CNN. Eforturile sofisticate de piraterie cibernetică au neliniștit oficialii din domeniul securității naționale din SUA din cauza accesului pe care hackerii chinezi l-au obținut la apelurile și înregistrările telefonice ale unor americani importanți. Oficialii americani care investighează campania de hacking, care a avut în vedere şi intruziuni la firmele americane de telecomunicații AT&T, Lumen și Verizon, o consideră a fi printre cele mai îngrijorătoare acţiuni de piraterie cibernetică legate de securitatea națională a SUA. Guvernul chinez a negat acuzațiile SUA potrivit cărora s-ar afla în spatele operaţiunilor de piraterie cibernetică./mbaciu/asalar
(CNN INTERNATIONAL – 7 noiembrie)