Trupa om la lună lansează, pe 7 noiembrie, „Serpentine”, noul cântec de pe viitorul album ce va apărea în primăvara 2025.
După o vară în care a participat la cele mai importante festivaluri și a finalizat cel de-al patrulea album de studio, om la lună lansează cel de-al doilea cântec de pe acesta și pornește în turneu de promovare. „Serpentine Tour” va avea 12 concerte, în 9 orașe: București, Constanța, Piatra Neamț, Iași, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara și Craiova.
„Serpentine” este un cântec despre libertatea de a alege și de a fi tu însuți, într-o lume în care fiecare vrea să fii altcineva.
„Fiecare dintre noi are drumul său. Iar libertatea de a-l alege este cea mai prețioasă. Pentru că despre libertate este de fiecare dată vorba. Libertatea drumului și a alegerii.
Am trăit lipsa libertății, așa cum am trăit lipsa în general. Am crescut plini de îndoieli, lipsiți de încredere și de curaj. Am luat-o pe drumul cunoscut, bătătorit de cei dinaintea noastră, neștiind că drumul lor nu este neapărat și al nostru. Și că noi nu suntem ei.
Drumul, greu sau ușor, mai lung sau mai scurt, este al tău. S-ar putea să îl găsești din prima sau s-ar putea să te rătăcești de multe ori înainte să-l găsești. Indiferent cum va fi să fie, e datoria ta să îl cauți.” — Doru Pușcașu, om la lună
Despre „Serpentine”
Cântecul a fost compus în sesiunea de creație din toamna anului 2023, de la Corbu (Constanța), a fost produs de om la lună și înregistrat la București, de Dragoș Strat, la Herrstrat Studio, a fost mixat de Steve Wright (Future Islands, U.N.K.L.E, Mos Def, Gregory Isaacs, Slipknot, M.I.A.), la Wright Way Studios, Baltimore (US) și masterizat de Tony Eicher, la Goldtone MasterWorks (US).
om la lună│Serpentine Tour nov ── dec 2024
Detalii și bilete: https://bnds.us/48hruq
13 Nov — Expirat, București – SOLD OUT
14 Nov — Doors Club, Constanța
15 Nov — The Library Bar, Piatra Neamț – SOLD OUT
16 Nov — Underground Pub, Iași – SOLD OUT
21 Nov — Rockstadt, Brașov
22 Nov — Love Bar, Sibiu
23 Nov — Zazen, Cluj-Napoca
29 Nov — Casa Tineretului, Timișoara
30 Nov — CCS Backstage, Craiova
18/19/20 Dec — Control Club, București
Despre om la lună
om la lună este o trupă rock din București, cu multiple influențe – de la rock alternativ și indie, la post-punk și electro-rock, iar versurile poetice dau o semnătură personală trupei.
Om la lună a apărut în 2018 ca proiect solo, iar în toamna lui 2019 s-a transformat în full band. Trupa are la activ trei albume de studio: “Dans” (2020), compus și înregistrat în perioada de lockdown; “În caz de om la lună strigați om la lună, stânga-dreapta, după caz” (2021) și “Echilibru” (2022), precum și un album live – “Fazele Lunii” (2024), înregistrat la Teatrul Național București.
Om la lună a devenit, în cei cinci ani de activitate continuă, foarte apreciată pentru mesajul autentic și încărcat de vulnerabilitate și pentru sinceritatea fiecărei apariții. Trupa are peste 200 de concerte și apariții la cele mai importante festivaluri din țară și se bucură de o comunitate de fani devotați care îi urmează peste tot, transformând fiecare apariție într-o experiență memorabilă.
om la lună
Official site / Facebook / Youtube / Instagram
Mai multe informații:
Cristian Busuioc / TheFunkyMGMT@gmail.com
RADOR – 7 noiembrie