Cancelarul german, Olaf Scholz, susţine că nu pot exista negocieri cu privire la războiul din Ucraina fără participarea Kievului. De asemenea, potrivit acestuia, țările UE ar trebui să continue să ajute Ucraina să facă faţă agresiunii Federației Ruse. „Există un principiu asupra căruia aproape toată lumea este de acord – nimic despre Ucraina fără Ucraina. Aşa ar trebui să fie şi de acum înainte. Nu se poate negocia peste capul ucrainenilor. Prin urmare, în opinia mea, ar trebui să fie foarte, foarte clar că discutăm tot ce este necesar pentru viitor din acest punct de vedere” – a afirmat cancelarul, potrivit unui comunicat pe site-ul executivului german. Cancelarul a făcut precizările respective după participarea la şedinţa informală a Consiliului European, la Budapesta. În plus, Scholz a subliniat că este necesar ca Ucraina să fie ajutată în continuare în faţa agresiunii Federației Ruse, pentru că, în opinia sa, „acest lucru este foarte important”. „Ucraina a fost atacată. Aceasta a ales să fie un stat european, un stat care să aparțină Uniunii Europene și valorilor sale de democrație și stat de drept. Cred că, dacă ceva a devenit clar în acest război teribil, este faptul că Ucraina este o națiune europeană cu o orientare clară către Europa, UE și obiectivele și valorile pe care le avem” – a mai declarat cancelarul./sdan/gpodea
(Agenția de presă RBC – 9 noiembrie)