Noile reglementări privind stabilirea salariului minim au fost promulgate de preşedinte

Realizator: Mihaela Enache – Noile reglementări privind stabilirea salariului minim – adoptate de Parlament luna trecută – au fost promulgate astăzi de preşedinte. Documentul transpune în legislaţia naţională directiva europeană privind salariile minime adecvate, ce urmăreşte îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de trai ale angajaţilor. Petruţa Obrejan are detalii.

Reporter: Valoarea salariului minim brut ar trebui să fie între 47 și 52% din câștigul mediu brut la nivel național, iar formula de calcul ce va fi realizată de specialiștii Ministerului Muncii va trebui să țină cont de mai multe criterii, cum ar fi puterea de cumpărare, rata de creștere a salariilor și productivitatea muncii la nivel național și va implica, totodată, consultări cu partenerii sociali, iar transpunerea directivei europene privind salariile minime adecvate în legislația națională se va aplica tuturor categoriilor de salariați. Legea promulgată astăzi de șeful statului nu prevede concret care va fi salariul minim pe care angajații îl vor primi de la începutul anului viitor. Pe de altă parte, executivul, împreună cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor au agreat deja majorarea salariului minim pe economie de la 3.700 lei, cât este în prezent, la 4.050 lei de la 1 ianuarie anul viitor, ceea ce ar însemna o valoare a salariului minim de 47% din câștigul mediu brut la nivel național, urmând ca un act normativ să intre cât mai repede pe agenda ședinței guvernului. De această majorare ar urma să beneficieze, spun specialiștii Ministerului Muncii, mai mult de 1.800.000 de salariați. Transpunerea în legislația națională a prevederilor directivei europene amintită era un demers ce trebuia realizat până în data de 15 noiembrie./csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 13 noiembrie