Turcia urmărește acțiunile Rusiei în Orientul Mijlociu (Erdoğan)

Ankara va urmări acțiunile Rusiei și ale Chinei în Orientul Mijlociu, a declarat președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan.

„Timpul va arăta ce pași vor întreprinde președintele R.P.Chineze, Xi Jinping, și președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Martorul ideal în acest sens este timpul. Trebuie să urmărim și o vom face. Vom vedea cum se vor comporta și ce acțiuni vor întreprinde. Pentru că în acest moment acestea sunt țări foarte importante în lume”, a afirmat liderul turc.

China și Rusia au declarat că atacurile Israelului sunt nedrepte și ilegale, a afirmat Erdoğan. „Ele au făcut deja declarații referitoare la încetarea atacurilor și soluționarea problemei pe cale diplomatică. Rusia și China au semnat scrisoarea noastră comună în care se cere să fie luate măsuri în vederea încetării livrărilor de arme și muniții pentru Israel, scrisoare care noi am inițiat-o la Organizația Națiunilor Unite, iar acesta este un pas important. Pentru că atâta timp cât aceste livrări de arme și muniții către Israel continuă, Israelul va deveni tot mai agresiv. În fiecare zi, atâta vreme cât Israelul nu este oprit, tabloul umanitar din Palestina și Liban se agravează. În fiecare zi în care ajutorul umanitar nu poate fi transportat fără probleme, oamenii mor din cauza lipsei de medicamente, de foame, sete și atacuri sălbatice”, a mai declarat liderul turc./snicolau/lalexandrescu

www.ria.ru – 13 noiembrie