Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a acordat un interviu revistei economice de analiză „Caspian Energy”. Şeful statului bulgar a efectuat o vizită la Baku, unde a participat la cea de-a 29-a sesiune a Summitului anual al ONU privind schimbările climatice COP29. În cadrul interviului, Radev a subliniat că Bulgaria şi Azerbaidjanul au potenţialul de a dezvolta parteneriate pe termen lung şi reciproc avantajoase în industrii cu valoare adăugată ridicată. Potrivit preşedintelui bulgar, Sofia şi Baku împărtăşesc voinţa comună de a extinde cooperarea în domeniul energiei şi conectivităţii. Rumen Radev a adăugat că Azerbaidjanul este un partener strategic de încredere pentru Bulgaria în regiunea Caucazului de Sud şi în zona extinsă a Mării Negre, iar dialogul politic bilateral intens din ultimii ani reflectă relaţiile tot mai profunde. Răspunzând unei întrebări adresate de revista „Caspian Energy” cu privire la potenţialul dezvoltării relaţiilor bilaterale, Rumen Radev a exprimat disponibilitatea Bulgariei „de a consolida parteneriatul economic, atât la nivel bilateral, cât şi în contextul cooperării energetice strategice cu UE, ceea ce ar putea deschide noi oportunităţi pentru livrări sigure de gaze naturale către Europa Centrală şi de Est prin Coridorul Sudic de Gaze”./ddaniela/denisse
(www.bnr.bg – 16 noiembrie)